Reşiţa îşi comemorează eroii căzuţi acum 22 de ani

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Manifestările prilejuite de împlinirea a 22 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 debutează astăzi, când revoluţionarii vor depune coroane la Troiţa din Centrul Civic. Mâine, la monumentul din incina fostei unităţi militare va avea loc o altă ceremonie de comemorare a victimelor Revoluţiei, organizată de cadrele militare de la Centrul Judeţean Militar Caraş-Severin.

Revoluţionarii reşiţeni depun coroane la Troiţa din centrul oraşului, ridicată în cinstea celor 21 de eroi care s-au jertfit pentru libertate şi democraţie acum 22 de ani. La manifestări nu a fost invitat nici un rerprezentant al partidelor  politice din judeţ, dată fiind intenţia guvernanţilor de a le tăia indemnizaţiile începând din 2011. Singurii care vor lua cuvântul în cadrul ceremoniei de mâine vor fi chiar participanţii. „Îi invităm pe reşiţeni să ia parte alături de noi la această acţiune şi ne cerem scuze că au ajuns în situaţia de a nu-şi putea plăti datoriile. Nu aceasta a fost intenţia noastră atunci când ne-am riscat viaţa în stradă”, a spus Dumitru Alexa, preşedintele ALRD Caraş-Severin.

Pentru mâine, 22 decembrie, cadrele militare de la Centrul Militar Caraş-Severin şi Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „A.I.Cuza” filiala Caraş-Severin au pregătit o ceremonie de comemorare eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. Manifestarea va începe cu intonarea imnului, după care se va oficia o slujbă religioasă. Militarii vor depune coroane, jerbe şi buchete de flori la monumentul din incinta fostei unităţi militare. „Sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, cadrele militare în rezervă şi în retragere, precum şi familiile celor decedaţi”, a precizat Comandantul Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin, col. Ion Pasăre.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/