Reșița a preluat supremația în Liga a III-a! Bucuria e deocamdată rezervată în Valea Domanului! [FOTO]

CSM Reșița a trecut astăzi, în fața propriilor suporteri, cu scorul de 3-0 (2-0), de CSM Lugoj și a urcat pe locul întâi în clasament, la egalitate de puncte cu Industria Galda, dar cu golaveraj superior!

Tribunele au amuțit după numai câteva zeci de secunde de joc, când Zimmermann a fost salvat de transversală și n-au avut prea multe motive de optimism nici în minutele următoare, în care Lugojul a fost echipa mai prezentă în joc. Odată cu trecerea timpului, elevii lui Leo Doană au prins ceva mai mult curaj, și-au amintit că sunt obligați să câștige pentru a rămâne în lupta pentru promovare și, mai mult decât atât, că o victorie la două goluri i-ar urca pe primul loc în clasament. Jocul s-a schimbat total cu șapte minute înainte de pauză, când Beloescu, pătruns în careul oaspeților, a scos maximum: penalty și cartonaș roșu! A transformat cu siguranță, pentru 1-0, Liuba. Lugojenii n-au căzut, ba dimpotrivă, s-au aruncat în atac, dar asta i-a costat scump. La chiar ultima fază a reprizei, un contraatac rapid al reșițenilor s-a încheiat tot cu penalty. Același Liuba a executat și de această dată foarte sigur, iar la 2-0 și cu un om în plus lucrurile păreau deja sigure încă de la pauză.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157679383945262″]

În partea secundă, CSM s-a apărat bine, dar Doană a păstrat mult timp doi oameni în față, pentru a lovi pe contraatac. Lugojul nu a pus niciun moment victoria Reșiței în pericol și chiar a mai primit un gol, în minutul 77, de la Muselin, care a găsit o execuție frumoasă, plasată în colțul lung al porții oaspeților.

În urma acestui succes și a înfrângerii suferite de Național Sebiș la Deva, CSM Reșița a urcat pe primul loc, cu 32 de puncte, la fel ca Industria Galda. Sebișul și Deva sunt pe locurile trei și patru, ambele cu câte 31 de puncte, iar pe cinci e Ripensia Timișoara, cu 30, astfel că lupta pentru promovare se dă în cinci.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157679383861892″]

„Scorul nu reflectă realitatea din teren, dar îmi felicit băieții pentru atitudine, pentru dăruire și vreau să dedic această victorie domnului Gigi Rouă, care este într-o situație critică. Eu am mai spus, obiectivul nostru este unul din locurile 1-6, dar dacă ni se oferă ocazia nu ne dăm la o parte. Jucăm fiecare meci la victorie, avem echipă, avem un nume în spate și din această serie eu spun că suntem cei mai îndreptățiți să promovăm. Și spun asta din toate punctele de vedere. Dar trebuie să demonstrăm asta și pe teren”, a declarat Leo Doană, antrenorul CSM-ului.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157678499530093″]

Cosmin Petrosc, tehnicianul Lugojului, a recunoscut superioritatea Reșiței: „A fost un joc frumos. Nu mi-aș fi dorit lucrul acesta, mi-aș fi dorit un joc eficient de partea echipei noastre. Am jucat deschis, am încercat în permanență să jucăm pe atac. Nu am reușit să punem în practică tot ce am pregătit pentru această partidă. S-au întâlnit două echipe care se cunoșteau foarte bine. Am făcut foarte multe greșeli copilărești, neprovocate de adversar, dar atunci când ai jucători tineri e normal să apară și astfel de fluctuații de formă. Nu facem înmormântare din această înfrângere, nu am făcut nici nuntă după victoriile obținute până în prezent. Veneam după o serie de rezultate pozitive, fără gol primit și poate am avut un exces de încredere. Vreau să-l felicit pe Leo Doană pentru cum a pregătit acest joc, au fost mai inspirați în fața porții și în unele momente calitatea individuală a înclinat balanța”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/