Odată ce au intrat în sistemul corupt din universitatea reşiţeană, procurorii întocmesc dosare penale pe bandă rulantă. Corupţia era ceva aproape generalizat şi nu reprezintă...
În ciuda hotărârilor de consiliu local și județean luate pentru garantarea restituirii sumei de 1,3 milioane de euro, fiscul a scos la vânzare bunurile societății....
Deciziile contradictorii și foarte ciudate ale Judecătoriei Reșița, Tribunalului Caraș-Severin și Curții de Apel Timișoara generează un caz fără precedent! O sentință penală este pur...
Patru profesori de sport și Pavel Aghescu nu sunt de acord ca gruparea alb-albastră să dispară complet de pe harta fotbalului românesc, în ciuda faptului...
Social-democrații cărășeni, asemenea celor din toată țara, își aleg astăzi președintele la nivel național. În județ sunt 92 de secții de votare, iar până la...
Caricaturistul a fost hotărât să nu îi lase pe cei care au trecut pragul Festivalului Internațional de Umor „Mircea Cavadia” să plece acasă cu mâna...
Metalul Reșița a rămas pe ultimul loc în Liga a II-a după ce a pierdut din nou pe teren propriu, 0-1 (0-1), cu Chindia Târgoviște....
Cei cinci profesori ai Universității „Eftimie Murgu” din Reșița s-au prezentat astăzi în fața instanței. Întâlnirea a avut loc cu ușile închise, în Cameră Preliminară....
Din cauza constructorilor indisciplinați care au câștigat lucrările valoroase de apă-canal se pierd în jur de 75 de milioane de euro. Firme fantomă, favorite...
WWF România a constatat recent un caz de braconaj la cerb în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, pe raza Ocolului Silvic Oțelu Roșu. Fapta este...
FC Caransebeș a pierdut încă un meci suspect din campionatul Ligii a II-a de fotbal, 0-3, în deplasare, cu Chindia Târgoviște! Asupra mai multor jucători...
Fostul rector al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița s-a plâns în cadrul mai multor conferințe de presă că a fost lovit dur de actualul rector,...
Ritmul lent al reabilitării blocurilor din centrul orașului, investiție câștigată de firma SC Aquavest SRL, nemulțumește administrația locală, dar și locatarii, care sperau ca până...
Municipiul Reşiţa găzduieşte în zilele de 10 şi 11 octombrie 2015, la Liceul de Arte „Sabin Păuţa”, prima ediţie a Festivalului internaţional de umor „Mircea...
Marți, 13 octombrie, ora 12.00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin cu următoarele puncte înscrise pe ordinea de zi: 1. Proiect de...
Omul de afaceri Axente Obrejan, un apropiat al lui Ghiorghioni, refuză să rezilieze contractul cu forul județean, așa cum îi cere cea mai importantă instituție...
Muncitorul Reșița a cedat marți seară, pe teren propriu, în fața Informaticii Timișoara, scor 1-3 (0-1), într-un meci din etapa a patra a Ligii I...
Termenul limită până la care operatorul de apă-canal poate să plătească redevența în valoare de 2,8 milioane de euro este marți, 13 octombrie. După problemele...
Scandalurile legate de Programul Operațional Sectorial 1 se țin lanț la fiecare nivel. Consiliul Județean Caraș-Severin prin Aquacaraș a reușit să aducă peste 120 de...
HC Adrian Petrea primește în această seară, de la ora 20.00, în Sala Polivalentă, replica liderului Ligii Naționale masculine, CSM București, într-un meci ce poate...
Ritmul greoi în care se refac străzile sparte, dar și lipsa de interes manifestată de firmele care au câștigat lucrările de apă-canal generează noi conflicte...
Muncitorul Reșița primește astăzi, de la ora 17.30, vizita formației Informatica Timișoara, într-un meci din etapa a patra a Ligii I de futsal, meci televizat...
Omul de afaceri din Reșița a ridicat o adevărată avere din produse de panificație, dar a rămas fără niciun leu în buzunar după ce a...
Elevii Şcolii 7 Reşiţa au marcat Ziua Educaţiei prin două acţiuni inedite, menite să sublinieze rolul educaţiei în formarea lor ca oameni şi în pregătirea...
Pentru atragerea de bani europeni, mai multe delegații din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa, conduse de primarul Mihai Stepanescu, au participat la o serie de întâlniri la...
Marii investitori ai județului, care au primit obiective importante în administrare, dovedesc pe zi ce trece faptul că sunt doar milionari de carton, care au...
Liderii PSD din Caraș-Severin, dar nu numai, s-au pus pe semnat documente pentru a susține inițiativa PES Activists România. Organizația a depus în această săptămână,...
Cel mai valoros proiect pe care îl derulează Consiliul Județean Caraș-Severin este cel de management integrat de gestiune a deșeurilor. Oficialii CJ spun că...
Toate acestea reprezintă doar o parte din dezvăluirile făcute de fostul rector al universității reșițene, Ion Vela, corpului de control al ministrului Educației. Pe...
Ultimele luni n-au fost tocmai bune pentru societatea de apă-canal, din cauza problemelor financiare legate de corecția impusă de Agenția Națională a Finanțelor Publice. Oficialii...
Guardia Rosso-Nera a plecat de pe „Mircea Chivu” şi nu va mai încuraja Metalul, însă galeria condusă de Marcel Guşcă continuă să fluture steagurile roş-negre...
Aleșii județeni au alocat o sumă importantă, de 7 milioane de lei, pentru 18 comune din Caraș-Severin. Fondurile sunt folosite pentru asfaltarea mai multor tronsoane...
Mai multe persoane s-au ales cu dosare penale pentru că aveau îngrățăminte și erbicide expirate sau depozitate necorespunzător. La Făget, la sediul unei societăți agricole, au fost găsite 16.800...
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor șoferi/conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Oferta include: • contract de muncă...
Dominic Fritz, Alin Nica și Claudiu Chira au depus, marți, dosarele cu candidații Dreptei Unite la Consiliul Județean Timiș și în mai multe localități din județ. La Biroul Electoral...