Parcările Reşiţei sunt administrate ilegal!

Tupeul cu care firma ce a concesionat parcările oraşului împarte avertismente şoferilor este strigător la cer şi a dat naştere la reacţii virulente. Reşiţenii se aleg cu avertismente şi, mâine, poimâine, cu amenzi, pentru că sunt obligaţi să parcheze prin nămeţi de doi metri şi să alerge după tichetele de acces cine ştie pe unde. Lucrurile nu pot rămâne aşa şi nu e exclus să fie reglate în instanţă.

 

UPDATE, Astăzi, ora 8.00

Înceopând cu ora 12.00, va avea loc la sediul Primăriei Reşiţa o conferinţă de presă legatp de administrarea parcărilor concesionate. Participanţi vor fii: Primar Mihai Stepanescu şi factori de răspundere ai Poliţiei Locale, Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, Direcţiei Juridice, Poliţia Municipiului – Biroul Rutier Municipal.

Accesul în parcările nepăzite, neîngrijite şi pline de bălţi se va face pe bani, pe bani mulţi. Tichetele de acces nu le găseşti în niciun caz în preajma parcărilor, ci la fel şi fel de chioşcuri. Angajaţii SC Eco Bau-Parc împart avertismente şi, mai grav, filmează în interiorul autoturismelor, violându-le într-un fel intimitatea reşiţenilor. Sunt doar câteva din motivele pentru care reşiţenii au luat foc. Puţini ştiu însă că firma care îi ameninţă că le ridică maşinile dacă nu bagă adânc mâna în buzunar se întrece în abuzuri, după cum informează reprezentanţii Primăriei Reşiţa. „Având în vedere o serie de deficienţe semnalate de Serviciul de Gospodărie Urbană şi Mediu şi Direcţia Juridică din cadrul Primăriei, urmând a fi folosite într-o următoare acţiune în instanţă, concesionarea acestor serviciilor se află într-o situaţie  controversată. În plus, nu au fost semnate protocoale de colaborare între SC ECO  BAU-PARC SRL şi Municipiul Reşiţa, Poliţia Locală şi Poliţia Municipală”, susţine primarul Mihai Stepanescu.

Plăcuţe ilegale
Conducerea firmei care a administrează parcările a fost atenţionată să nu mai împartă avertismente cetăţenilor cu privire la parcarea autovehiculelor în zonele din Municipiul Reşiţa. „De asemenea, dat fiind faptul că plăcuţele indicatoare „parcare cu plată” au fost amplasate în municipiu fără a se plăti „taxă de reclamă” şi fără a se obţine certificat şi autorizaţie de construire, în condiţiile legii, firma în cauză  a fost  somată pentru luarea tuturor măsurilor ce se impun, în caz contrar va suporta rigorile legii. Menţionăm faptul că în momentul de faţă nu se poate vorbi de o administrare a parcărilor, legală, până după pronunţarea instanţei judecătoreşti ori o înţelegere amiabilă”, a mai spus Stepanescu.

Municipalitatea anunţă că, până la reglemenatarea situaţiei, toţi cetăţenii care doresc să plătească rezervarea unui loc de parcare pentru anul în curs pot face demersurile  necesare în aceleaşi condiţii, la Bloc 800 – Birou Parcări.

Comments

  1. d-petre says:

    Asa ca dragi resiteni demontati placutele montate ilegal (acelea cu parcare cu plata) …eventual putem merge sa le depozitam la consiliul local resita, la primarie ca doar ei au luat spaga nu noi cetatenii.

  2. gigi against says:

    Sa fie publicat contractul dintre primarie si hotii din parcari ! Sa ne dam seama cat este paraindaratu’ !!! Ca vine CAMPANIA ELECTORALA si ” e foame de bani baeti ” !!!

  3. ady says:

    Aceasta firma este a psd-ului.