Război în sala de judecată între consilierii locali și Primărie

Consilierii PSD din Caransebeș acuză conducerea Primăriei de mărturie mincinoasă în procesul cauzat de organizarea și desfășurarea unei ședințe extraordinare „de îndată” din vara anului trecut, atunci când social-democrații au părăsit sala de ședințe.

Potrivit celui mai în vârstă membru PSD din Consiliul Local, Valentin Dascălu, ceea ce s-a declarat în instanță nu este adevărat, iar probele aduse de către juriștii Primăriei nu sunt conforme cu realitatea.

Pentru ședința din 11 iulie 2017, pe care grupul PSD a atacat-o în contencios administrativ, s-au adus în instanță mărturii mincinoase, și anume s-a declarat că cei 7 consilieri PSD au anunțat înainte de ședință că nu vor participa la ședință, lucru neadevărat, pentru că ei au participat la lucrări, spune Valentin Dascălu, care a precizat că el a fost președinte de ședință. Consilierul social-democrat a mai adăugat că a informat că ședința este ilegală pentru că nu se încadra la caracterul ședință extraordinară și de îndată, astfel că l-a rugat pe primar să se sesizeze și să convoace, în termen de 3 zile, conform legii, ședință extraordinară. Nu s-a făcut acest lucru și consilierii PSD au fost obligați să părăsească sala, după ce ședința a fost deschisă chiar de președinte, spune Dascălu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Doamna secretar trebuia să întocmească proces-verbal cu ce s-a stabilit. Mai mult decât atât, s-a bătut recordul… cu o nouă ședință extraordinară imediat după ce noi am părăsit sala. Toate aceste lucruri sunt consemnate de către Corpul de Control al prefectului. Ce scrie aici în depoziția Primăriei la proces, nu știu dacă dumneavoastră, domnule primar, ați citit, dar mi se pare anormal ca din primărie să faceți o nouă întâmpinare și să arătați că noi am părăsit sala înainte de a începe ședința, ceea ce este fals, pentru că singur vă contraziceți cu aceste poze pe care le-ați depus la dosar. Noi avem termen în 17 ianuarie, iar juristul Primăriei a cerut martori din cadrul Primăriei, cum ar fi directorul de la bibliotecă. Nu știu cum veți trimite oameni să mintă în numele Primăriei pentru că vor jura pe Biblie. Dumneavoastră ca primar puneți oamenii într-o situație neplăcută”, a declarat, în cadrul ședinței de lucru de la finele anului, consilierul Valentin Dascălu.

În replică, primarul Felix Borcean a declarat ironic că s-a oferit o listă de martori și a fost ales Mircea Moscovici, directorul de la bibliotecă pentru că este mai cinstit: „Acum serios vă spun că există instanță care va judeca acest caz și noi nu vom face altceva decât să respectăm sentința finală”, a declarat edilul orașului, Felix Borcean.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/