Rău platnicii din Oțelu Roșu scapă de penalități și dobânzi

Consiliul Local Oțelu Roșu a revenit la o hotărâre mai veche, din anul 2013, care a adus plus de încasări la bugetul local. Începând cu luna august, restanțierii la plata taxelor și impozitelor din Oțelu Roșu își pot plăti dările către bugetul local fără penalități și dobânzi.

Potrivit primarului Luca Mălăiescu hotărârea a fost luată pentru că specialiștii Serviciului de Impozite și Taxe Locale au înregistrat în ultimii ani din nou rău platnici, care adună atât restanțe cât și penalități la plata impozitului, sau altor taxe, astfel că ajung în imposibilitatea de a-și achita dările.

Am făcut un calcul și dacă în urmă cu ceva timp această hotărâre a adus oamenii la ghișeu, încercăm și în acest an până în luna noiembrie să îi stimulăm, chiar dacă noi pe de o parte pierdem. În 2013 s-au colectat taxe record, cât în ultimii trei ani la un loc, ne-a precizat primarul Luca Mălăescu. Atunci Consiliul Local din Oţelu Roşu a emis o hotărâre, potrivit căreia dacă sunt achitate toate datoriile, contribuabilii sunt scutiți de penalități, care în anumite cazuri ating sumele restante. Această hotărâre am adus-o din nou în atenția consilierilor care au aprobat-o la ședința de lucru”, ne-a declarat Luca Mălăiescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Edilul a mai ținut să precizeze că rău platnici au existat din 2004, atât la achitarea impozitului pentru casă, maşină şi teren cât şi la plata salubrităţii sau achitarea amenzilor de circulație:

Cu această hotărâre sperăm că vom recupera jumătate din ceea ce înseamnă datorii la buget în prezent, adică 500.000 de lei, bani care vor fi folosiți la capitolul reparații străzi și investiții în modernizarea centrului civic. La ora actuală taxele și impozitele locale au fost colectate în proporție de 75%, însă anul trecut am avut peste 90 % ceea ce înseamnă că oamenii au început să înțeleagă că doar plătindu-și dările la stat putem să lucrăm tot pentru ei, pentru comunitate cu bani de la bugetul local”, a mai adăugat primarul orașului Oțelu Roșu.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/