Răsturnare de situație la Aquacaraș?! Liberalii îl repun director pe Liber!

Bătălia pentru șefia societății Aquacaraș dintre PSD și PNL e departe de a se fi încheiat, motiv pentru care fosta conducere ar putea fi repusă pe funcții!

Grupul liberal din Consiliul Județean Caraș-Severin a votat astăzi împotriva respingerii plângerii prealabile formulate de Dan Stan, plângere prin care acesta contestase modul în care au fost desemnate noile organe de conducere de la societatea de apă și canal. Liberalii susțin că se va ajunge în instanță pentru reluarea procesului de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al Aquacaraș. Președintele Silviu Hurduzeu spune că, în condițiile în care instanța le va da dreptate liberalilor, va trebui menținută în funcție vechea conducere, în frunte cu Anatoli Liber, până la o nouă selecție a membrilor CA.

Concret, Cojocariu susține că trebuia folosită lista scurtă de candidați, cea cu cei cu rezultate de excepție și cu notele cele mai mari. ”Păi, dacă ar fi așa, ar fi trebuit să menținem vechea conducere, căci aceia aveau punctajul cel mai mare” i-a replicat Silviu Hurduzeu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

”Și dacă tot e cu ai noștri și ai voștri, poate îmi ziceți de ce la Reșița s-au votat doar 2 candidați și nici aceia măcar din lista scurtă. Să înțeleg că aceia sunt ai voștri?!” a mai întrebat ironic Hurduzeu.

Replica lui Cojocariu a fost că aproape sigur avocatul Dan Stan va ajunge în instanță și cel mai bine este ca instanța să decidă reluarea procesului, deoarece cel de acum nu a fost unul corect.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/