Rangeri juniori în Munţii Ţarcu. „Acești copii au înțeles importanța implicării“!

casinoherculane by sungarden

Rangerii juniori ai Sitului Natura 2000 Munții Țarcu s-au reunit la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova la ediția a V-a a Concursului „Să cunoaștem mai bine lumea în care trăim!”. Acțiunea a fost organizată de către Asociația Altitudine, filiala Banat.

Au participat 45 de elevi de gimnaziu de la 6 școli din vecinătatea Munților Țarcu, grupați în 10 echipe. Aceste echipe s-au întrecut în a prezenta activitățile prietenoase cu natura pe care le-au organizat și desfășurat pe parcursul anului școlar cu ajutorul profesorilor.

„Unii elevi au realizat ateliere de creativitate folosind obiecte reciclate, alții și-au inițiat colegii în lecții de prim-ajutor sau le-au fost ghizi în drumeții, prezentându-le aspecte din frumusețea Munților Țarcu, precum și amenințările cu care această zonă se confruntă. Pentru că acești copii au înțeles importanța implicării fiecăruia în construirea unei lumi așa cum ne dorim să fie, au organizat și desfășurat acțiuni de împădurire, acțiuni de igienizare în localitățile din care provin, precum și acțiuni de plantare și înfrumusețarea spațiului din curtea școlilor. De asemenea, unii dintre aceștia au improvizat hrănitori pentru păsări. Cu toții au înțeles importanța naturii în viața noastră și grija pe care trebuie să o avem pentru a păstra pe termen lung bogățiile naturale din această zonă (apa, pădurile, viețuitoarele)”, a precizat Loredana Ștefănuț, președinta asociației.

Rangerii juniori au fost captivați de activitățile desfășurate în natură și-au considerat că au fost stimulați de participarea la aceste competiții amicale, susținând că este bine să fii responsabil, să te implici în acțiuni care protejează mediul înconjurător și promovează frumusețea lui.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

În urma concursului, locul I a fost obținut de echipa „Ciupercuțele” de la Şcoala Gimnazială ,,Gheorghe Frăţilă’’ din Glimboca, formată din elevii Condruţ Cristina-Ioana, Bechian Crina, Stanciu Marisa Lorena, Bistrian Pavel Marius și Bogdan-Lădariu Cristian, îndrumați de doamna profesoară Natalia Pădureanu. Locul II a fost obținut de echipa „Brăduții” de la Școala Gimnazială din Zăvoi, formată din elevii Mălăescu Florin, Timiș Andreea, Rad Georgiana, Culda Cristina și Vasieș Ana Maria, care au fost îndrumați de asemenea de doamna profesoară Natalia Pădureanu. Locul al III-lea fost câștigat de echipa „Ying și Yang pentru natură”, formată din elevii Banda Andrei, Lăzărescu Mirela, Matica Georgiana, Vela Roxana și Roșeți Alexandra, de la Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din Teregova,  coordonați de doamna profesoară Banda Ioana.

În cele șase ediții ale acestui proiect, peste 1500 de elevi au participat la lecții despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școli și în natură, peste 300 de elevi au participat la diferite concursuri, 150 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munții Țarcu, unii dintre ei reprezentând chiar Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Taberele Internaționale ale Rangerilor Juniori organizate de către Federația Europarc în diferite parcuri naționale din Europa.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/