Radio Reşiţa scoate generozitatea din oameni: peste un sfert de miliard de lei vechi adunaţi pentru Clinica Nera!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Radio România Reşiţa derulează, pe parcursul acestei săptămâni, o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru finalizarea lucrărilor la prima clinică de recuperare oncologică din România, care se construieşte în Caraş-Severin, la Slatina Nera.

„Serious Request este un proiect internaţional, care a fost demarat în 2004, în Olanda, de către radioul public olandez, iar de-a lungul anilor a fost preluat de mai multe ţări, precum Austria, Portugalia, Lituania, Elveţia, iar acum, şi în România, unde suntem primii care am îmbrăţişat o astfel de provocare. Noi am denumit acest proiect «Muzică pentru viaţă». Muzică pentru că radioul asta face, oferă muzică ascultătorilor, şi viaţă, pentru că ne-am dorit ca numărul beneficiarilor să fie cât mai mare. Nu am vrut să ne aplecăm atenţia spre o singură cauză, de interes mai mic. Prin urmare, am decis ca bolnavii de cancer, care sunt tot mai mulţi, România fiind pe primul loc, în statisticile din Europa, să fie beneficiari, iar banii adunaţi în cele şase zile de campanie se vor îndrepta spre Clinica de Recuperare Oncologică de la Slatina Nera”, a declarat Laura Sgaverdea, managerul Radio România Reşiţa.

15676486_1220168604704502_4564229585199454968_o

Beneficiari ai campaniei vor fi românii care sunt diagnosticaţi cu cancer şi care au nevoie nu doar de tratament medicamentos, ci şi de tratament pentru suflet, a precizat managerul radioului reşiţean.

Începând de luni şi până în Ajunul Crăciunului, DJ-ii Radio Reşiţa, Laura Sgaverdea, Valentina Adam şi Ovidiu Babolea vor emite muzică non-stop, din „căsuţa de sticlă” amenajată special pentru această acţiune în centrul municipiului Reşiţa.

STPT job 1000x200

15585288_1221480354573327_8302401472915538772_o

Proiectul „Serious Request” a fost preluat în mai multe ţări din Europa, dar şi din Africa şi Asia. Sumele adunate de studioul regional al postului public este afişat zilnic pe ceasul electronic de pe Primăria Reşiţa. Încă din primele zile suma donată a depăşit 25.000 de lei, iar donaţiile continuă să vină, oră de oră!

Cei care doresc să sprijine construirea primei clinici de recuperare oncologică din ţara noastră o pot face şi depunând bani într-unul din conturile: RO45BTRLEURCRT0376715101 în euro şi RO95BTRLRONCRT0376715101 în lei.

15590855_1220168548037841_6735163143423646312_o

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/