Putem încerca să fim normali?

Postez zilele trecute pe fb o chestiune ce îmi aducea aminte de înjurăturile pe care, cu respect o spun, prietenul meu monseurul Vlădulescu, le adresa genialului Caragiale. Apoi, îl acuza cititorul de fb pe monseuru că, cine eşti tu bă, să-l înjuri pe Caragiale? Mă înjura şi pe mine cititorul că, de ce mi-am permis să scriu o aşa inepţie. Dragilor, haideţi să vă explic. Încă nu sunt total de acord cu Vlădulescu. Nu-l arunc pe Caragiale la indexul literaturii române. Categoric nu sunt în măsură să fac aşa ceva. Totuşi, nu pot să nu observ că Ion Luca ne-a trimis într-o băşcălie ordinară. Putem râde de orice. Facem băşcălie de orice. Dar, trebuie să stabilim limitele ce se trasează între băşcălie şi penal. Pentru că, mulţi se trag în spatele lui Caragiale pentru a muşamaliza „defecţiuni” crase ale actualei clase politice, foste şi actual conducătoare. Şi, mai apoi, n-om fi chiar toţi Pristanda, Brânzovenescu sau Farfuridi. Dacă vrem să ieşim din această autoflagelare, cred eu că ar fi două căi simple de evadare. Unu, îi mazilim pe politicienii corupţi şi doi, încercăm să ne mobilăm intelectul pentru a şti să votăm în cunoştinţă de cauză. Că, un Farfuridi există, şi, în diverse exemplare umple societatea noastră de acum. Unul, la puşcărie ce-i drept, a dat hectare de iarbă la cosit, fără ca iarba să fi dat miros de fân proaspăt. Altul, a asfaltat o întreagă Europă, uitând să toarne o roabă de asfalt pe aici, prin judeţ. Altul, şi mai al dracu, a dat o staţiune pe nimic. Să nu mai spun de cel ce alimenta conturile PD din bani făcuţi în urma contractelor cu statul şi care, săracul, a fost nevoit să crească ierburi necurate în grădină, pentru a trăi şi el ca omul. Afaceri, furăciuni, oamenii noştri. Şi revin la monseuru. Care şi-a permis să spună că toate măgăriile şi furăciunile sunt prezentate în stil caragialesc. Da domnilor, putem face băşcălie de orice. Dar atunci, de ce insistăm să avem o viaţă ca în RFG?