Puşcărie şi confiscare extinsă pentru doctorul Telbis! Rămâne cu o avere fabuloasă!

După modelul confiscării extinse a averii familiei lui Dan Voiculescu, Sebastian Telbis, fostul de acum medic-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, a fost lăsat de Tribunalul Arad fără o parte din ceea ce a obţinut cu bani murdari.

Găsit vinovat de Tribunalul Caraş-Severin pentru luare de mită şi condamnat în urmă cu mai puţin de o lună la doi ani şi jumătate închisoare cu suspendare sub supraveghere şi muncă în folosul comunităţii pe o perioadă 90 de zile, Sebastian Telbis a primit astăzi o pedeapsă mult mai grea. De data aceasta, la Tribunalul Arad. Magistraţii au schimbat în primul rând încadrarea faptelor medicului date de procurori din luare de mită în luare de mită în formă continuată, fiind reţinute 291 acte materiale. Pentru această infracţiune a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

La fel de mult îl doare pe Sebastian Telbis şi nu numai pe el, ci şi pe alţi membri ai familiei sale, confiscarea extinsă a averii construite pe şpagă. În primul rând, cel mai mare şpăgar dovedit până acum din Caraş-Severin a rămas fără sumele de 31.890 lei, 3.950 euro şi 100 USD, fără 8 pachete cafea, 1 litru ţuică, 4 sticle cu vin, 1 sticlă whisky, un pachet ciocolată, o sticlă cu rachiu şi o sticlă cu tărie, bunuri materiale aflate la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. Bucureşti. Mai mult însă, Tribunalul Arad a dispus ,,confiscarea extinsă cu privire la: 4.120 dolari americani,  51.244 de lei, 108.115 euro, 500 lire sterline, cabinet stomatologic situat în Timişoara, str. Liniştei, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare  în 2013 de către Telbis Sebastian cu suma de 50.000 euro, autoturism marca VW înmatriculat în 2012, apartament nr. 8 situat în Timişoara, str. Bucureşti, dobândit prin contract de vânzare, cu suma de 50.000 euro, pe numele Telbis Andreea Laura – fiica inculpatului, autoturism marca Dacia înmatriculat în 2013, pe numele fiicei inculpatului Telbis Laura Andreea; autoturism marca VW înmatriculat  în 2013, pe numele fiicei inculpatului Telbis Laura Andreea”, după cum se arată în sentinţă. Nefiind una definitivă şi supusă căii de atac, deocamdată a fost menţinut sechestrul asigurător cu privire la bunurile de mai sus.

Rămâne cu o avere fabuloasă!

gif card de energie dacus 1000x100

Să nu credeţi că familia Telbis rămâne pe drumuri! Tribunalul Arad ,,a ridicat sechestrul asigurător cu privire la următoarele bunuri: cota de 1/2 din apartamentul nr. 13 situat în Timişoara, str. Bucureşti,  cumpărător TELBIS SEBASTIAN, cu preţul de 30.000 euro, în 2009, apartament nr. 6 situat în Timişoara, str. Bucureşti, cumpărător TELBIS SEBASTIAN, cu preţul de 43.000 euro,  în 2010; apartamentul nr. 5, situat în Timişoara, str. Bucureşti, şi garajul nr. 9, situat la aceeaşi adresă, dobândit de soţii Telbis Sebastian şi Luminiţa prin contract de vânzare-cumpărare în 1996, cu suma de 3.000.000 lei, 5 terenuri arabile intravilan în suprafaţă de 611 mp, 611 mp, 612 mp, 612 mp, 604 mp, dobândite de către Telbis Sebastian cu suma de 45.750.000 lei, teren intravilan în suprafaţă de 1500 mp situat în Timişoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 2003 de către Telbis Sebastian, cu preţul de 50.000.000 lei, garaj nr. 2, situat în Timişoara, str. Alexandru Golescu, dobândit  în 2002 de către Telbis Sebastian, cu preţul de 30.000.000 lei, garaj cu teren în suprafaţă de 17,17 mp în Reşiţa, dobândit în 2001, de către Telbis Sebastian, cu preţul de 29.000.000 lei, imobile în Moşniţa Nouă constând în construcţii intravilan în suprafaţă de 605 mp fiecare, dobândite în 2007 de Telbis Sebastian, cu preţul de 21.175 euro fiecare, apartamentul nr. 1 din Reşiţa, str. Eftimie Murgu, dobândit în 1994 de Telbis Sebastian şi Telbis Luminiţa cu suma de 150.000 lei, garajul nr. 2 situat în Timişoara, str. Titan – Zimbrului, dobândit în 2010 de către Telbis Sebastian cu suma de 3500 euro, autoturism marca Audi, înmatriculat în 2009, apartament nr. 6 situat în Timişoara, str. Bucureşti, pe numele numitei Telbis Andreea Laura, dobândit în 2011 de la părinţii Telbis Sebastian şi Telbis Luminiţa în calitate de donator, garajul nr. 32 situat în Timişoara, str. Titan, pe numele numitei Telbis Andreea Laura, dobândit în 2012 la preţul de 3.500 euro, garajul nr. 13 situat în Timişoara, str. Titan, pe numele numitei Telbis Laura Andreea, dobândit cu preţul de 3500 euro, carnete CEC emise de Banca Austria Unicredit AG pe numele numitului Telbis Sebastian, cu sold 137.178,81 euro şi 41.041,22 euro”.

Atât sentinţa de astăzi, cât şi cea de la Tribunalul Caraş-Severin pot fi atacate, dar singurul lucru de care poate fi aproape sigur Telbis este un spor de pedeapsă.

Comments

  1. eu says:

    Cum puteti oare sa scrieti asemenea minciuni?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/