Puncte de prim-ajutor pentru reşiţeni!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru că temperatura depăsește 38 de grade Celsius în termometre, Primăria Reşiţa, prin Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, a găsit soluţii pentru a evita situaţiile neplăcute în această perioadă.

Căldura excesivă le dă mari bătăi de cap reşiţenilor. Astfel, pentru ca aceştia să fie protejaţi de codul portocaliu de caniculă emis de meteorologi pentru mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Caraş-Severin, administraţia locală a întocmit un plan de măsuri pentru atenuarea efectelor termperaturilor ridicate. Mai exact, a amenajat două puncte de prim-ajutor în municipiu, la fel ca şi în anii trecuţi. Unul este amplasat în căsuţa numărul 6 din Centrul Civic, iar celălalt se află în căsuţa numărul 10 din Parcul Tricolorului, cartierul Govândari. Cele două puncte anticaniculă sunt dublu-izolate, dotate cu aer condiționat, pat și dozator cu apă rece, iar programul de funcţionare este de la 11.00 la 18.00.

În cele două puncte de prim-ajutor constituite în Parcul Tricolorului şi în piaţa administrativă a oraşului vom asigura, pe lângă asistenţă medicală, şi apă plată în aceste două zile când avem de-a face cu o nouă perioadă de cod portocaliu. Noi suntem pregătiţi şi în situaţia în care se va prelungi acest cod portocaliu şi pentru celelate zile ale săptămânii”, a declarat edilul-şef Mihai Stepanescu.

batrani canicula  DSC_6200

promovare banner maxagro Muzeul TM

Chiar dacă beneficiază de primul ajutor în cele două corturi din oraş, cetăţenii nu ies din casă nepregătiţi pe aceste temperaturi ridicate: „Când ieşim în stradă, stăm mai mult la umbră, nu stăm la soare. Avem pălărie, şapcă să ne protejze, ne îmbrăcăm cu haine mai deschise la culoare, mai răcoroase, mai luăm câte o gură de apă rece la noi, un suc. Dacă nu avem, apelăm la căsuţele de prim- ajutor. Ce să facem, vrem nu vrem trebuie să suportăm”, este părerea unor reşiţeni. Majoritatea oamenilor care trec prin Parcul Tricolorului se răcoreşte folosindu-se şi de fântâna amplasată în parc.

Meteorologii anunţă în aceste zile temperaturi maxime care vor depăşi 40 de grade Celsius în judeţ. De asemenea, indicele de confort termic temperatură-umiditate se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/