„PSD intră cu bocancii murdari în Legile Justiției”

Ce face acum PSD cu legile Justiției, intrând cu bocancii murdari în viața Justiției, este inadmisibil! Justiția trebuie lăsată să lucreze, este de părere Ioan Cojocariu, seniorul liberal și consilier județean din partea PNL.

Justiția are rolul ei, unii să acuze, alții să judece, dar nu trebuie intervenit, spune Ioan Cojocariu, prezent în redacția Express de Banat. „Justiția trebuie lăsată să funcționeze, să se regleze. Nu intervii tu prin a-i lua ceva pe care Justiția se baza ca și putere sau și mai rău să i-o mistifici”, spune Ioan Cojocariu. Acesta a dorit să justifice cele menționate prin faptul că este absolvent al Facultății de Drept, încă de pe vremea comunismului.

„Toți colegii aveam un respect deosebit față de carte, față de profesori, oamenii își vedeau de treaba lor, era cu totul altceva. Am ajuns să și predau în noul sistem, însă s-a stricat totul când s-a ajuns să iei examenele cu bani și nu cu mintea”, declară Ioan Cojocariu.

Majoritatea PSD-ALDE din Camera Deputaţilor, reamintim, a adoptat marţi toate cele trei legi ale justiţiei, reexaminate de formă, pe repede-înainte. După votul din Camera Deputaţilor, legile Justiției au şi ajuns la Senat, ele urmând să fie înscrise pe ordinea de zi a ședinței de luni, 26 martie.

CITEŞTE ŞI: Legile justiţiei, adoptate 3 într-o zi! Valeria Schelean: „A fost o acţiune în forţă a PSD-ALDE!“