PS Lucian, răsplătit cu titlul de cetățean de onoare!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Sărbătorile pascale vor fi onorate de prezența Episcopului de Caransebeș, Lucian, care va fi primit astăzi de conducerea orașului, dar și de consilierii locali.

Aleșii Bocșei au fost convocați în ședință extraordinară în Săptămâna Mare, să aprobe proiectul de hotărâre care îi va conferi Preasfinției Sale titlul de cetățean de onoare. Odată aprobat proiectul, astăzi, în cea de a doua zi a sărbătorilor pascale, PS Lucian va fi prezent în mijlocul localnicilor, dar și al administrației locale pentru a i se înmâna diploma de cetățean de onoare.

„Preasfinția Sa s-a învrednicit de recunoaştere din partea autorităţilor administrative locale, fiind cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin, precum şi în multe localităţi ale judeţului. Amintim între acestea municipiile Reșița și Caransebeş, precum și orașele Băile Herculane şi Anina. Titlurile obținute sunt un act de recunoaștere pentru lucrarea Bisericii în societate, și nu în nume personal. La fel ca în alte localități, și în Bocșa se desfășoară mai multe lucrări misionare, culturale și filantropice, toate luând ființă prin purtarea de grijă a ierarhului”, a spus preotul Casian Rușeț, reprezentantul Biroului de presă și comunicare media al Episcopiei Caransebeșului, pentru Express de Banat.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Printre activitățile Episcopiei, preotul amintește de lucrarea misionară a Mănăstirii din Vasiova, Centrul de Tineret din Vasiova, Centrul de zi pentru copii Bocșa Română și activitățile cu copiii, derulate prin proiectele naționale ale Patriarhiei Române. Toate aceste lucrări au fost apreciate de administrația locală, prin acordarea titlului de cetățean de onoare al orașului părintelui episcop Lucian.

„Pentru toate acestea, Preasfințitul Episcop Lucian, își exprimă recunoștința și aprecierea față de Primăria și Consiliul Local, un partener al Episcopiei Caransebeșului prin conlucrările filantropice desfășurate până acum”, a subliniat oficialul Biroului de Presă. În ce îi privește pe oficialii orașului, aceștia așteaptă evenimentul cu sufletul la gură, mai ales că perioada sărbătorilor pascale trebuie să îi inspire pe oameni și să îi facă mai buni.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/