PS Lucian Episcopul Caransebeșului îndeamnă creștinii ortodocși la credință și iertare!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În mesajul pascal din acest an, PS Lucian îi sfătuiește pe creștini să fie mai buni, mai iertători și mai înțelegători unii cu alții. 

„Mântuitorul Hristos a fost temeiul vestirii Apostolilor, iar Apostolii l-au făcut cunoscut pe Hristos, devenind temelie suprapusă şi în acest fel au întărit Biserica. Iisus Hristos este Misionarul prin excelenţă, trimis de Dumnezeu –Tatăl pe pământ pentru împlinirea unei misiuni absolute – mântuirea neamului omenesc. Evangheliile Învierii mărturisesc acest adevăr şi putem adăuga la cele spuse anterior că Hristos – Misionarul Absolut a venit pe pământ pentru a chema şi pentru a ne delega pe noi toţi, prin Sfinţii Apostoli, la misiune şi propovăduire, ca prin această misiune pe care o desfăşurăm aici să aflăm odihnă şi mântuire sufletelor noastre în Împărăţia Cerurilor.

Preoţii, monahii, profesorii de Religie şi toţi credincioşii botezaţi în numele Preasfintei Treimi sunt, în această viaţă, chemaţi la o misiune permanentă şi la o propovăduire constantă prin cuvânt şi faptă, deoarece toată viaţa noastră este o mare şi sfântă misiune de la Botez şi până la mormânt.

promovare banner maxagro

Nu putem sta indiferenţi, pentru că mântuirea stă în comuniune, în comunicare de la suflet la suflet a cuvântului, în multă sfătuire şi învăţare a Evangheliei care ne-a fost împărtășită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu”, spune PS Lucian în Pastorala rostită în Noaptea de Înviere.

Mărturisirea lui Hristos trebuie făcută oricând şi oriunde, mai ales în vremurile actuale când se încearcă scoaterea religiosului din viaţa oamenilor, concluzionează Episcopul Caransebeșului.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/