Provocare și oportunitatea dezvoltării turismului în teritoriul nostru comun

casinoherculane by sungarden

Fundația Activity a anunțat demararea unui nou proiect cu finanțare europeană menit să promoveze capitalul turistic al Banatului, indiferent că vorbim de cel sârbesc sau de cel românesc.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia și are parteneri Primăria Veliko Gradişte din Republica Serbia şi Primăria Moldova Nouă. Valoarea totală a proiectului este de 231.640,50 euro, iar durata proiectului este de 14 luni, până la 4 iulie 2018.

Obiectivul general al proiectului este „îmbunătățirea standardelor de calitate a vieții în regiunea proiectului prin promovarea turismului tematic, susținerea și extinderea rețelei de cooperare durabilă între operatorii de turism din zona transfrontalieră și stimularea dezvoltării turismului”, a spus Nadia Potoceanu, președintele fundației.

Printre rezultatele aşteptate ale proiectului se numără realizarea a 7 trasee turistice marcate și dotate cu mobilier specific în regiunile noastre. „Eu aș vrea ca unele dintre ele, cele de la Moldova Nouă, să fie dotate cu mobilier stradal făcut din lemn și de cineva cu certificat de producător tradițional”, a spus Potoceanu.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Fundația spune că se va mai realiza o aplicație IT cu informații despre obiectivele turistice din Banat, pentru PC și smartphone, organizarea unui târg gastronomic la Reșița, Veliko Gradiște și Moldova Nouă, realizarea unui film despre turismul medical și religios, dar și a 100 de CD-uri care descriu obiectivele turistice românești și sârbe și legenda lor.

În cadrul acestui proiect, 40 de persoane (profesioniști, femei și tineri) vor fi instruite pentru meșteșuguri specifice și munca în turism.

Proiectul mai vizează crearea unui brand turistic și impunerea unor sărbători locale: organizarea unei Zile a Dunării și Zilei Turismului în Moldova Nouă, Veliko Gradiște și Reșița.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/