UPDATE. Proteste în prima zi de şcoală! Grevă japoneză şi petiţii la unităţi de învăţământ din Timişoara şi Reşiţa!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Prima zi de şcoală a însemnat prima zi de revoltă la două unităţi de învăţământ din Reşiţa şi Timişoara, împotriva unei prevederi discriminatorii dintr-o Ordonanţă de Urgenţă emisă de Guvernul Dăncilă!

„În învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate“. Acesta este alineatul introdus de Ordonanța Guvernului nr. 9/2018 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul educației, care a declanşat revolta mai multor dascăli din Banat.

Grevă japoneză, la Timişoara

Şcoala primară Nikolaus Lenau din Timişoara (cu predare în limba germană maternă) anunţase încă din 7 septembrie intrarea în grevă japoneză în data de 10 septembrie, protest la care au aderat zeci de institutori şi profesori pentru învăţământul primar. Astfel, aproximativ 100 de dascăli au participat la festivităţile de deschidere a noului an şcolar purtând banderole albe pe braţe (foto Mediafax).

„Protestăm împotriva ordonanţei care ne interzice să mai predăm disciplina Limba română la clasele pregătitoare şi I – IV, pe motivul că n-am fi calificaţi (fals) şi pentru că nu avem rezultate satisfăcătoare la această disciplină la examene sau teste naţionale (de asemenea fals). Efectele acestei ordonanţe intră în contradicţie cu predarea integrată şi pun în pericol confortul şcolarilor mici printr-o expunere nejustificată la persoane de referinţă fără calificare şi experienţă în predarea citit – scrisului prin metode specifice perioadei preşcolare (clasa pregătitoare) şi şcolare mici (7 – 11 ani).
luni, 10.09 – grevă japoneză;
marţi, 11.09 – boicotarea ordonanţei cu părinţii elevilor care ne susţin“, este anunţul postat pe reţelele de socializare de numeroşi dascăli din Timişoara.

Petiţie adresată Inspectoratului Şcolar, la Reşiţa

Unda de şoc a seismului declanşat prin OG 9/2018 a ajuns şi la Reşiţa, azi, 10 septembrie, când părinţii elevilor din 5 clase de ciclu primar de la Colegiul Naţional „Diaconovici Tietz“ Reşiţa au fost informaţi, la şcoală, despre schimbările impuse de OG 9/2018! Şi au simţit efectele pe pielea… propriilor copii!

„Începem școala, nu cu flori si bucurie, cu Petiții: în prima zi aflăm cum acest Guvern condus de o doamnă cu un grad ridicat de analfabetism promovează o OG nr. 9/2018 prin care elevii care aparțin minorităților naționale sunt supuși discriminării! Cum Dzeu să poţi scrie un asemenea articol de act normativ prin care se spune că la ciclul primar să predea limba şi literatura română profesor de specialitate???? Cum învățătoarea care este absolventă de liceu pedagogic, de universitate şi master în limba română nu mai este capabilă să susțină orele la propria clasă??? Vă rog citiți cu atenție Petiţia!
Ce ne facem, chiar să plecăm toți? În Ministerul Educației mai există cineva cu simţul rațiunii, al competenţei? DOAMNA CU ABROGAREA???“, a scris, la rându-i, pe Facebook Ileana Rotaru, mama unei eleve din clasa a II-a B de la „Diaconovici Tietz“ din Reşiţa, semnatară alături de ceilalţi părinţi a unei petiţii întocmite azi şi adresate Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Prin petiţia semnată, până acum, de 12 părinţi de elevi din clasa a II-a B, se solicită „revenirea la vechea reglementare legislativă cu privire la predarea limbii române de către învăţătorii de la clasă, referitor la secţia pentru minorităţi, în aceeaşi măsură cum învăţătorii de la secţia cu predare în limba română predau elevilor lor în continuare aceeaşi materie“.

Muzeul TM

Petiţionarii consideră că modificările legislative adoptate în luna august a acestui an, prin OG 9 publicată în Monitorul Oficial în 28 august 2018, aduc „un mare neajuns din punct de vedere pshilogic, un impact emoţional elevilor din această clasă de la secţia pentru minorităţi germane, prin faptul că sunt supuşi unei discriminări faţă de elevii de la secţia de predare în limba română“.

Amintim că OG 9/2018 a fost adoptată de Guvernul PSD-ALDE în timpul recentei vacanţe parlamentare şi aduce modificări la Legea educației naționale nr. 1/2011.

UPDATE, ora 22.20

Petiţia a fost semnată în cursul zilei, ni se spune, de părinţii tuturor elevilor din clasa a II-a B de la Colegiul Naţional „Diaconovici Tietz“ Reşiţa.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/