Protestatarii reșițeni, la un pas de a fi dezbinați de bârfe

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

A paisprezecea zi de proteste a fost la un pas să se termine prost pentru revoluționari, după ce surse din rândul acestora le-ar fi comunicat liderilor galeriei echipei de fotbal că rosso-nerii nu ar mai fi ieșit în stradă pentru că au fost plătiți.  

Aseară, membrii galeriei echipei de fotbal a orașului au luat „foc”, după ce au aflat că prin oraș circulă zvonuri că nu mai ies din stradă din cauză că au fost plătiți. Aceștia au simțit nevoia să vină în centrul Reșiței și să clarifice zvonurile lansate de o parte dintre revoluționari. Ajunși la fața locului însă, au constatat că totul a fost doar o bârfă, astfel că după o dicuție simplă cu cei care s-au aflat în centru, liderul galeriei s-a calmat și a înțeles că nu este vorba despre ceva serios, care să îi facă pe rosso-neri să nu mai calce la proteste.

Cu toate acestea, Marcel Gușcă a ținut să facă o serie de precizări. „Noi suntem circa 50 și mesajul nostru vrem să fie bine înțeles. Am ieșit în stradă pentru că ne dorim aceleași drepturi ca orice român. Visăm să ducem un trai mai bun, vrem o țară mai bună. Nu este firesc ca președintele României să ne trimită să lucrăm în străinătate spunând că acolo ne va fi mai bine. Nu vom înceta să ieșim în stradă și o vom face imediat ce vremea o va permite”, a precizat Marcel Gușcă, liderul galeriei reșițene.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În ce privește numărul protestatarilor din a paisprezecea zi de grevă, acesta a depășit cu puțin 50. Revoluționarii au fost nelipsiți din piață, supărați că sunt catalogați drept „revoluționari”. „Noi nu am ieșit aici pentru că suntem revoluționari. Am ieșit pentru că suntem români, iar acest președinte trebuie să își dea demisia”, a spus Mihai Orbulescu, reșițeanul de 44 de ani, care este în greva foamei încă dinainte de sărbătorile de iarnă.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. protestatar says:

    unitate- solidaritate -dreptate-libertate. jos basescu !

  2. Suporter says:

    Noi suntem nationalisti si incercam sa ne recuperam tara din mainile politicienilor corupti. Traiasca Romania !

  3. antonia says:

    oricum, in centru vine lume putina. este firesc ca oamenii sa poata fi dezbinati. unde sunt angajatii de la UCMR și la CSR? cand ei au avut nevoie de resiteni au iesit 10.000 in strada. acum, cand romanii au nevoie de ei …. stau cu capul plecat

  4. veteranul ros negru says:

    jos frunzaverde !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/