Propunerile de comasare tulbură apele în mediul școlar reșițean!

Ideea de comasare a unităților școlare din municipiu a fost dezgropată și la începutul acestui an. Propunerile venite din partea Inspectoratului Școlar Județean au declanșat un haos printre directorii de școli și licee.

Inspectoratul Școlar Județean ar fi propus pentru acest an restructurarea rețelei școlare în municipiu, fapt ce a declanșat nemulțumirea multor directori de unități școlare. Această decizie avea ca scop, spun reprezentanții ISJ, încadrarea în sumele alocate sistemului de învățământ, precum și o eficientizare a activităților didactice. Printre propunerile care au stârnit controverse în rândul directorilor se numără ideea comasării Școlii Gimnaziale Nr. 7 cu Liceul de Artă Sabin Păuța. De asemenea, se punea în discuție și comasarea Colegiului Tehnic Cărășan, care își desfășoară activitatea lângă Stadionul Gloria, cu Colegiul Tehnic Reșița, de lângă Inspectoratul Județean de Poliție. S-a luat în calcul și comasarea grădinițelor, astfel încât la nivelul orașului să rămână una singură cu personalitate juridică.

Prin comasare, ar fi dispărut conducerea didactică, astfel că directorii de școli ar fi rămas doar în funcția de cadre didactice. Pe lângă funcțiile de directori, ar fi fost desființate și funcțiile de contabili și personal auxiliar.

,,Nici nu știm ce să mai credem. Au fost doar zvonuri, probabil. Noi nu am primit nicio hârtie din partea Inspectoratului Școlar, iar planul de școlarizare ne-a fost aprobat. Din moment ce nu am primit nicio hârtie oficială care să ne înștiințeze despre decizia de comasare, nu am dat curs zvonurilor. Fum fără foc nu iese, dar cine a declanșat focul nu știm”, a declarat Ileana Pomoja, director adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Reșița.

Propunerile de comasare, dezarmate de Consiliul Local

Aceste idei și propuneri de comasare au agitat apele la nivelul întregului oraș. Conducerile școlilor vizate consideră această decizie ca fiind una deplasată și fără niciun avantaj pentru unitățile de învățământ.

În ciuda planurilor de bătaie puse la cale de către Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Local a dezarmat orice pas făcut în favoarea comasării. Decizia definitivă venită din partea Consiliului Local a fost respingerea acestor propuneri. Cu toate acestea, zvonurile rămase în urma controverselor pe această temă fac încă valuri.

,,Propunerile de comasare nu au fost acceptate de Consiliul Local, rețeaua școlară este stabilită de acesta. Propunerile au venit din partea Inspectoratului Școlar pentru că au fost unități de învățământ care au avut cheltuieli foarte mari, așa că s-au gândit să comaseze. Nu au reușit să aducă modificările dorite, oricum era o prostie. Consiliul Local nu a aprobat comasarea, aceasta fiind o decizie definitivă”, a declarat deputatul Ion Benga.

După ce propunerile venite din partea Inspectoratului Școlar au fost respinse de către Consiliul Local. Paul Șușoi, inspectorul general, se pare că și-a șters din minte intențiile de comasare a unităților școlare reșițene. Acesta susține că nici nu s-ar fi pus problema unei astfel de idei. ,,Nu se pune problema de așa ceva, nu am vorbit despre comasare. O acțiune de comasare a avut loc acum doi ani, când liceul Mircea Eliade a devenit colegiu, dar aia a fost demult. Nu este vorba de nicio comasare în învățământul reșițean în momentul de față”, a declarat Paul Șușoi, inspector general pe Caraș-Severin.