Proiect de 7 milioane de lei pentru comuna de la poalele Muntelui Mic

Primăria Turnu Ruieni așteaptă fondurile pentru demararea celui mai mare proiect de reabilitare a străzilor din comuna de la poalele Muntelui Mic. Edilul-șef Mihai Mărălăscu este încrezător că cele peste 7 milioane de lei vor veni cât de curând la Turnu Ruieni.

Potrivit primarului Mihai Mărălăscu, administrația publică locală a depus, la sfârșitul anului trecut, un proiect la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru reabilitarea și repararea a 7 km de drum comunal. Practic vor fi reparate toate străzile din comună și din satele învecinate. Vor fi luate în calcul și strada principală din satul Dalci, dar și partea de ieșire spre „pantă”.

„Vor fi asfaltate, dacă proiectul va fi aprobat de Guvern, toate străzile principale din comună: din Zervești, Turnu Ruieni, Dalci, Borlova. Valoarea investiției va fi de 7.264.930 de lei. Proiectul a mai fost depus în urmă cu câțiva ani, într-o altă formă și pentru alocare de fonduri europene, însă nu a primit finanțare și încercăm din nou acum pe fonduri guvernamentale”, ne-a declarat primarul comunei Turnu Ruieni, Mihai Mărălăscu.

Acesta a adăugat că de la începerea mandatului a reușit să întocmească 7 proiecte pentru care așteaptă finanțarea. Printre acestea se numără, pe lângă reparații la străzile din comună, reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței din Borlova, care are înregistrați în jur de 40 de preșcolari. Și pentru reabilitarea școlii din Borlova edilul comunei a realizat un proiect, cu o valoare a investiției de peste 600.000 de lei. Proiectul va cuprinde repararea acoperișului, lucrări de consolidare, schimbarea geamurilor cu unele din termopan, dotarea cu mobilier, reabilitarea grupurilor sanitare și zugrăvirea interiorului clădirii care găzduiește 160 de elevi zilnic.