Programul audiențelor la Primăria Reșița

Cei doi viceprimari ai Reșiței îi așteaptă pe cetățeni în audiență de două ori pe săptămână. Primăria a stabilit programul după care locuitorii orașului se pot orienta, pentru a-și expune problemele și nemulțumirile.

Primăria Municipiului Reșița și-a stabilit programul de audiențe. Începând din această lună, reșițenii își pot prezenta problemele celor doi viceprimari, după următorul program:

    • în fiecare miercuri, de la ora 10.00 – Adrian Dacica
    • în fiecare joi, de la ora 10.00 – Paul Vasile

Cei care doresc să își prezinte ideile, dorințele sau nemulțumirile, trebuie mai întâi să se înscrie la Centrul de Informare cetățeni şi Relaţii cu publicul, situat la parterul Primăriei Municipiului Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1A, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00. Aceștia trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate.