Procurorii anchetează cum au apărut revoluţionarii în Băile Herculane

Deşi nu este oraş martir, staţiunea Băile Herculane a primit şi ea certificate pentru mai mulţi cetăţeni, unii fiind declaraţi „luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie”. Potrivit surselor noastre, 24 de persoane din Băile Herculane au primit acest brevet de revoluţionar, dar unii dintre ei l-au primit chiar înainte de 2012, atunci când Adrian Sanda (foto) nu era în fruntea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.

Procurorii îi suspectează pe Adrian Sanda (secretar de stat), Denisa Corina Tănase (avocat, secretar general la SSPR) și Cristina Valentina Cechi (avocat, șef serviciu pentru revoluționari) de la SSPR că au inclus, nelegal, localitățile Deva, Buzău, Brăila, Târgoviște și Herculane în categoria orașelor martir în care s-a tras între 16-22 decembrie 1989 (până la fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu).

În urma acestei decizii, mai multe persoane ar fi obținut nelegal titluri de revoluționari cu rol determinant. De asemenea, Sanda, Tănase și Cechi sunt suspectați și de faptul că au tolerat falsificarea documentelor pentru a se emite titlurile unor persoane care nu îndeplineau condițiile de luptători cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989.

În baza titlurilor, impostorii au beneficiat de o indemnizate lunară de 2.020 de lei. Până acum, procurorii au descoperit 290 de impostori. Prejudiciul creat astfel bugetului caselor județene de pensii depășește 12,88 milioane de lei. Profesorul Ilie Cristescu din Băile Herculane a şi fost audiat în acest dosar.

Asociația 21 Decembrie 1989 a avut și are o poziție constantă și coerentă în sensul necesității verificării tuturor celor care obțin și se folosesc în mod fals de certificatul de revoluționar, dar și privind cercetarea «crimelor din Decembrie 1989 și Iunie 1990»”, a declarat Teodor Mărieș, președintele asociației.

gif card de energie dacus 1000x100

CITEȘTE ȘI: Percheziții pentru certificatele de revoluționari cu rol determinant

„Atât timp cât a existat o sesizare, Parchetul a declanșat acțiunea de cercetare, procurorii au obținut probe și au trecut la verificarea persoanelor și instituțiilor suspicionate că ar fi eludat legea. Asociația 21 Decembrie 89 nu este vizată și nu are nicio implicare în acest caz, este o asociație mică, cu 88 de membri. O parte dintre ei nu dețin certificate de revoluționar, aproximativ jumătate din membrii asociației sunt răniți, reținuți și urmași, iar cei care au solicitat rol determinant au beneficiat de certificate de revoluționar conform legii și cea mai mare parte dețin și decizii CEDO care atestă calitatea acestora. Sunt încă câteva cazuri de membri ai asociației care așteaptă decizia Curții Europene. Toți membrii asociației, indiferent că au sau nu certificat de revoluționar, au fost audiați, la solicitarea lor, de Parchetul General — secția Parchetelor militare, în dosarul Revoluției din decembrie 1989, având calitatea de victime”, a mai spus Teodor Mărieș. El a subliniat că „adevărul trebuie să iasă la lumină”.

Procurorii și polițiștii au efectuat miercuri 21 de percheziții în mai multe județe, printre care şi în Caraş-Severin, la Reşiţa şi Băile Herculane, într-un dosar care vizează acordarea titlurilor de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989, instrumentat de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Dosarul are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență, cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată, descinderile având loc atât la domiciliile persoanelor implicate, cât și la sediile unor instituții publice, potrivit unui comunicat al PÎCCJ.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/