Problemele turismului din Caraș-Severin, dezbătute departe de ochii lumii, în Serbia?!

Avem aproape de toate și nimic în același timp. Avem munți, avem rezervații naturale incluse în patrimoniul UNESCO, avem apele miraculoase de la Băile Herculane, incredibilul Ostrov și Clisura Dunării, avem lacuri, peșteri și cascade cunoscute în toată lumea. Avem tradiții și o mulțime de dovezi că în acest colț de Românie s-au realizat cândva, poate chiar și azi, lucruri incredibile. Pe de altă parte, avem dezinteresul autorităților, interesele meschine și jaful până la ultima cărămidă!

Consiliul Județean Caraș-Severin și-a adus aminte că zilele trecute ne-a vizitat județul o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turim. Specialiștii din subordinea Ministerului Turismului, însoțiți de Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, și de vicele Flavius Nedelcea, s-au deplasat în stațiunea Băile Herculane, la Văliug, pe Muntele Semenic, la Oravița și la Sasca Montană, unde au avut loc întâlniri cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale. Reprezentanții administrației județene ne informează că s-au purtat discuții „privind posibilitățile de dezvoltare și promovare ale turismului în Caraș-Severin, punându-se accent pe turismul cultural-istoric, balnear și SPA, ecoturism, aventură și turism natural  – turism de nișă, care, alături de cel de eveniment, au dovedit că atrag tot mai mulți adepți”.

„S-a propus, de asemenea, o dezvoltare pe orizontală a turismului, în așa fel încât beneficiile să fie și pentru celelalte unități administrativ-teritoriale, pe lângă cele consacrate deja ca fiind destinații turistice”, se mai arată într-un comunicat al Consiliului Județean.

Delegația respectivă a fost atât de scumpă la vedere în cele două zile petrecute în Caraș-Severin că aproape nimeni din cei care chiar încearcă să facă turism în acest județ jefuit nu a întâlnit-o. Nici măcar din întâmplare. Gurile rele spun că nici n-ar prea fi avut cum, atâta timp cât protocolul s-ar fi ținut la vecinii sârbi. Acolo unde mesele de acest gen sunt pline și, poate cel mai important, discrete.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Sigur e însă că aceste discuții s-au purtat între trimișii Ministerului Turismului și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale. Operatorii de turism, care chiar ar fi avut ce să transmită ministrului, au rămas să se plângă unul altuia. „Pe noi nu ne-a anunțat nimeni despre această vizită, nici Consiliul Județean, nici ministerul, nici administrația locală. Cred că era important să fim și noi, operatorii și asociațiile operatorilor de turism, pentru că sunt multe lucruri care probabil nu se cunosc. Am fi avut destule de adus în atenția celor de la minister”, a spus, printre alții, preşedinta Asociaţiei de Turism din Băile Herculane, Mariana Molnar.

Păi probabil că turismul în Caraș-Severin înseamnă excursii la sârbi, pentru protocoale și paranghelii ale celor care se laudă toată ziua pe Facebook cum scriu ei strategii de dezvoltare, cum modernizează infrastructura și cum aduc ei bunăstarea în județ.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/