Problema fondurilor APIA s-a rezolvat la Prigor

Una dintre ordonanțele de urgență, aprobate încă de anul trecut, rezolvă problema banilor APIA ce vor ajunge la localnici. Prin urmare, și în comuna Prigor, lucrurile se vor îndrepta.

După ce un grup de localnici nemulțumiți au acuzat Primăria că ar fi încasat fondurile APIA, care li s-ar fi cuvenit lor, secretarul comunei vine cu lămuriri suplimentare și le explică oamenilor că lucrurile nu au stat deloc așa și, mai mult decât atât, din 2014 problemele se vor rezolva.

 „Potrivit Ordonanței de Urgență 34/2013, începând cu anul 2014, persoanelor fizice și juridice li se permite închirierea și concesionarea terenurilor de pajiști pentru o perioadă de maximum 5 ani. Primăria are la dispoziție 800 de hectare de teren și până în prezent s-au depus 53 de cereri. Localnicii vor primi terenuri în baza numărului de animale din gospodărie, a declarat Simeon Miclău, secretarul comunei Prigor.

Reprezentantul primăriei a spus că s-au analizat cererile, doar că rămâne să încheie efectiv contractele cu solicitanții care se încadrează în prevederile Ordonanței 34/2013.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Până la finele lunii aprilie, cel mai târziu, crescătorii de animale vor semna contractele și vor primi în închiriere suprafața cuvenită la numărul de animale pe care le dețin. Dacă iau pachetul întreg pe fiecare parcelă, primesc 420 de euro pe hectar, iar în caz contrar, dacă pachetul nu este întreg, vor primi doar 139 de euro pe hectar”, a spus Simeon Miclău.

CITEȘTE ȘI: 3 milioane de euro deturnate de Primăria Prigor din fonduri APIA? Vezi acuzele crescătorilor de animale!

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/