Prioritatea strategică a jandarmilor şi prioritatea tactică a jandarmului-şef din Caraş-Severin

Consiliul Județean Caraș-Severin a devenit astăzi cea mai militarizată instituție din Caraș-Severin. Nu a fost nicio amenințare militară, ci Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin și-a prezentat bilanțul pe anul trecut. Nu înainte ca şeful instituţiei să o dea cu bâta-n baltă!

Dacă prestația jandarmilor în anul trecut a fost una profesionistă și fără evenimente ori incidente semnificative, prestația împuternicitului inspector șef a fost una lamentabilă atunci când a prezentat-o. Într-o sală plină de oficialități și înalți demnitari, inclusiv un reprezentant al Jandarmeriei Române, lt.col. Ionel Dina-Mănoiu a încercat să-și prezinte invitații, mare parte dintre ei colegi de Colegiu Prefectural, dar s-a împotmolit de foarte multe ori pentru că nu le cunoștea numele. Pe lângă lipsa crasă de respect față de invitați, domnul locotenent colonel a dat dovadă și de indolență căci, dacă tot nu știi numele invitaților, atunci nu te mai apuci să-i prezinți, de vreme ce acest lucru nu este obligatoriu. Nu ar fi rău ca, dacă tot își dorește să conducă instituții din Caraș-Severin, să și învețe numele șefilor de instituții din județ.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

A știut, însă, numele episcopului Lucian Mic, cel care a și deschis lucrările ședinței de bilanț cu rugăciunea Tatăl Nostru, bineînțeles, după intonarea imnului României. A urmat o amplă expunere a activității Jandarmeriei județene, cu rezultate și creșteri pe toate capitolele față de indicatorii anului 2016, ocazie cu care am aflat și care este prioritatea strategică a acestei arme în județ: „creșterea gradului de siguranță a cetățenilor”.

Au fost invitați să ia cuvântul și PS Lucian Mic, prefectul Matei Lupu, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și gazdă a evenimentului, viceprimarul Adrian Dacica, dar și Ioan Crina, președintele ATOP Caraș-Severin.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/