Primăvara, tenisul renaște la Reșița

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Peste 40 de concurenți s-au întrecut înainte de Sfintele Paști în Cupa Primăverii la tenis de câmp, competiție desfășurată pe terenurile din cartierul reșițean Lunca Pomostului.

Copiii au venit în număr neașteptat de mare la această întrecere, spre bucuria instructorului David Radu, de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, care și-a exprimat speranța că sportul alb va renaște în municipiul de pe Bârzava.

„Vrem să descoperim cât mai mulți copii talentați, să-i atragem către tenis, un sport frumos. Vom face selecții în special în școli, la clasa pregătitoare, clasa I, pentru că în tenis ca să faci performanță trebuie să începi destul de devreme. Deși am jucat fotbal, la Gloria Reșița, tenisul m-a atras de când au început copiii mei să-l practice și am început să joc și eu alături de ei. Și de un an sunt instructor de tenis și pot spune că îmi place noua postură”, ne-a declarat David Radu, cel care s-a mutat de pe terenul de fotbal pe cel de tenis.

untitled design set 970x90 px

Iată primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă, în cadrul Cupei Primăverii:
Băieți sub 10 ani: 1. Eduard Boboescu, 2. David Miron, 3. Dragoș Mone.
Fete sub 10 ani: 1. Maia Costandache, 2. Amalia Colțan, 3. Alexandra Gheorghiu.
Băieți peste 10 ani: 1. Denis Moldovan, 2. Teodor Micșa, 3. Gabriel Todor.
Fete peste 10 ani: 1. Nina Alexandra, 2. Alesia Zăria, 3. Daiana Popoviciu.
Avansați
Băieți: 1. Andrei Radu, 2. Ștefan Radu, 3. Sergiu Micșa.
Fete: 1. Daria Nedelcea, 2. Raluca Jura, 3. Nicola Griger.
Cupa Primăverii a fost organizată de Clubul Sportiv Municipal Reșița, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, care a oferit diplome, cupe și medalii celor mai merituoși participanți.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/