Primarul Nelu Popa nu e manelist! Demonstrează în instanță că nu are ghiul!

„Nu port ghiul!”. Așa încearcă primarul Reșiței să demonteze mărturiile patronului firmei de internet, cel care a depus plângere penală împotriva sa, susținând că a fost bătut în urmă cu două zile de Nelu Popa chiar în instituția pe care cel din urmă o conduce.

Edilul-șef al Reșiței a intervenit astăzi în direct la postul România TV pentru a discuta despre presupusul incident petrecut marți în Primăria Reșița, faptă despre care a vorbit și în urmă cu două zile într-o conferință de presă, organizată imediat după ce subiectul a ajuns la urechile jurnaliștilor. În intervenția din această dimineață, Ioan Popa și-a susținut din nou poziția, aceea că nu a avut loc niciun act violent între el și patronul firmelor Avolo și Europe C&C. Ba mai mult, primarul încearcă să demonteze mărturiile lui Cornel Ciontu cum că acesta ar fi fost tăiat la gât cu un ghiul. Popa spune că el nu a purtat niciodată astfel de accesorii, considerându-le apanajul unei anumite categorii de persoane. Acesta a mărturisit la România TV că va acționa în instanță ziarul care a anunțat că primarul Reșiței a bătut cu bestialitate un om de afaceri, făcând referire la articolul din Express de Banat (https://expressdebanat.ro/news-alert-primarul-nelu-popa-a-batut-cu-bestialitate-un-angajat-al-firmei-de-internet-chiar-in-biroul-din-primaria-resita/).

În primul rând vreau să vă spun că numele meu este Ioan Popa, prietenii îmi spun Nelu. Dacă dvs. vă considerați prietenul meu, e altă problemă. În al doilea rând, nu port și nu am purtat ghiul. Ghiulurile sunt un apanaj al maneliștilor, al oamenilor pe care nu vreau să îi spun aici. În al treilea rând, sintagma «bătut cu bestialitate de primar» este preluată dintr-un cotidian online local, pe care eu îl voi acționa în instanță. Vreau să rectificăm. «Bătut cu bestialitate» este o sintagmă preluată dintr-un cotidian online local. Deci să clarificăm lucrurile astea. Haideți să vă spun eu cum stau lucrurile dacă dvs. doriți să informați opinia publică. Persoana despre care vorbim are două firme, două companii, care au un număr de 20 de contracte cu Primăria Reșița, firma Avolo SRL și firma Europe C&C SRL… Dacă vreți să vorbim scurt, vorbim scurt. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Am avut o întâlnire cu acest om în prezența altor două persoane, doi consilieri și nu s-a întâmplat absolut nimic. Omul nu are nimic. Vă rog să-l verificați și să-l căutați dvs. Și o să constatați că nu are nimic!”, a declarat Ioan Popa în intervenția telefonică pentru România TV.

Cornel Ciontu, patronul celor două firme cu care Primăria Reșița are contracte, a depus plângere penală împotriva primarului. Omul a ajuns la Spitalul Județean din Timișoara, acuzându-l pe Ioan Popa că l-a tăiat la gât cu un ghiul și i-a rupt cămașa. Ciontu spune că a obținut un certificat medico-legal și are nevoie de 6 zile de spitalizare. Ba mai mult, un martor al incidentului a declarat pentru expressdebanat.ro că l-a văzut pe Cornel Ciontu pe holul Primăriei plin de sânge și cu cămașa ruptă, iar norocul a făcut ca primarul să fie oprit de unul dintre consilieri.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Așteptăm ca primarul Ioan Popa să pună la dispoziție imaginile video pentru a face lumină în acest caz și pentru a demonstra astfel dacă incidentul violent a avut loc sau nu. Între timp, s-a început cercetarea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. „Trebuie să mă operez la gât! Primarul m-a bătut foarte rău! M-au văzut toți plin de sânge!” [UPDATE]

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/