Primarii, instruiţi pentru situaţiile de urgenţă!

Primarii din Caraş-Severin au învăţat astăzi o serie de măsuri în ceea ce priveşte managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă. La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din judeţ va fi creată funcţia de „agent de inundaţii”.

Olga Lefter, consilier în cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, a instruit edilii din Caraş-Severin privind managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă. Evenimentul s-a desfăşurat astăzi la sediul Palatului Administrativ, în prezenţa prefectului judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a reprezentanţilor din cadrul ISU Semenic, Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin şi al celorlalte instituţii componente ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Fiecare primar, în calitate de preşedinte al Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, a primit câte un manual – „Manualul primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică”. Edilii cărăşeni au făcut cunoştinţă cu măsurile legate de avertizarea populaţiei pe întreg teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, întocmirea planului local de apărare împotriva inundaţiilor, organizarea evacuării în caz de urgenţă, constituirea stocurilor de materiale şi mijloace de intervenţie, diminuarea riscurilor unor eventuale inundaţii.

Primarii au fost instruiţi şi despre adoptarea măsurilor pentru identificarea unor surse suplimentare de apă şi aplicarea corespunzătoare a restricţiilor în caz de secetă hidrologică. Măsurile preventive, operative şi de reabilitare sunt prezentate diferenţiat în manual, pentru fiecare cod meteorologic şi hidrologic în parte, potrivit Biroului de presă din cadrul Prefecturii.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În conformitate cu prevederile Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii, pe termen mediu şi lung, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale va fi creată funcţia de agent de inundaţii”, care va fi îndeplinită de şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/