Primăria Reşiţa, premiată de euroregiunea DKMT

Euroregiunea DKMT (Dunăre – Criș – Mureș – Tisa) premiază anual cele mai bune proiecte de bune practici din cadrul programelor de cooperare transfrontalieră care operează pe teritoriul euroregiunii. Municipiul Reșița a fost selectat de către membrii DKMT pentru a primi premiul de excelență pentru cooperarea transfrontalieră în euroregiunea DKMT în 2015.

În cadrul ședinţei Adunării Generale a Euroregiunii DKMT, care a avut loc în data de 28 mai 2016, în Sânnicolau Mare (Castelul Nako), municipiul Reşiţa a primit „Premiul de excelenţă” pentru proiectul „Prevenirea inundațiilor – pentru o mai bună calitate a vieții” (“Flood prevention – for better life quality”). Proiectul, ce a fost finalizat în acest an, a fost implementat în parteneriat cu oraşul Kikinda – Republica Serbia, fiind finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră IPA România – Republica Serbia.

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat îmbunătățirea calității vieții în regiunea transfrontalieră și regiunea Dunării prin creșterea nivelului de gestionare a situațiilor de urgență și de pregătire în Reșița și Kikinda, precum şi creșterea capacităților tehnice și umane ale persoanelor implicate în domeniul situațiilor de urgență.

Proiectul a prevăzut pentru municipiul Reşiţa:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
  1. Achiziţionarea de echipamente de intervenţie în situaţii de urgenţă:
  • Autovehicul de urgență cu motopompă debit mare – maşină de intervenţie pompieri – 1 buc.
  • Autovehicul de urgență cu coș telescopic – 1 buc.
  • Autovehicul de urgență cu rezervor de apă – autocisternă – 1 buc.
  • Buldoexcavator – 1 buc.
  • Corturi cu capacitate mare – 5 buc.
  • Bărci gonflabile – 5 buc.
  1. Achiziţionarea unui sistem de alarmare în situaţii de urgenţă în municipiul Reşiţa – înlocuirea sistemului vechi depăşit cu un sistem nou, capabil să avertizeze populaţia municipiului Reşiţa în situaţii de urgenţă (calamităţi naturale, incendii, inundaţii etc.)
  2. O strategie comună pentru intervenţii în situaţii de urgenţă (Reşiţa – Kikinda)
  3. Două schimburi de experienţă între angajaţii unităţilor pentru situaţii de urgenţă din Reşiţa şi Kikinda
  4. Două exerciţii de simulare a situaţiilor de urgenţă în Reşiţa şi Kikinda.

 

Perioada de implementare a proiectului a fost 23.01.2014 – 22.04.2016. Bugetul total al proiectului a fost de 964.319,00 euro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/