75.000 de euro pentru promovare mondială!

Gala Local Kombat organizată la mijlocul lunii aprilie în oraș este pentru reșițeni mai mult decât o competiție sportivă. Orașul va fi prezentat pe întreg globul într-un filmuleț de 50 de secunde. Practic, vorbim despre o reclamă extrem de favorabilă făcută întregii zone.

Contractul de colaborare dintre organizatorii competiției K1 și administrația locală de la malul Bârzavei a fost aprobat în cadrul celui mai recent plen. Potrivit acestuia, părțile au stabilit care sunt atribuțiile și sumele acoperite de fiecare. Primăria Reșița plătește 75.000 de euro ca organizator în cadrul acestui eveniment, iar banii acoperă promovarea globală. Practic, cu acești bani orașul iese în avantaj, întrucât doar producția unui astfel de spot este extrem de valoroasă. Unde mai pui și faptul că filmul despre Reșița va fi difuzat pe întreg mapamondul și urmărit de milioane de oameni. Astfel că, atenția acestora va fi îndreptată asupra zonei timp de aproape un minut.

CITEȘTE ȘI: TITLU MONDIAL, RINGUL LOCAL KOMBAT REȘIȚA!

Producția, de 50 de secunde despre Reșița, va fi difuzată în deschiderea transmisiunii TV, ce acoperă peste 80 de țări, gala fiind transmisă pe Eurosport Internațional, Eurosport Asia Pacific și în rețeaua Superkombat.com, în 22 de limbi străine. Pe lângă suma de bani pe care o pun la bătaie, Consiliul Local și Primăria Reșița asigură 40 de mese și 400 de scaune, 35 de camere duble ca locuri de cazare în regim de pensiune completă și transportul aeroport-locație-aeroport pentru staff-ul internațional.

CITEȘTE ȘI: BOMBELE SEXY DIN REȘIȚA SUNT AȘTEPTATE SĂ DEFILEZE LA GALA LOCAL KOMBAT!

Federația Română de Kempo, celălalt organizator al evenimentului, se ocupă de transportul internațional al participanților cu avionul, asigură medaliile, cupele și centurile de campion, se ocupă de promovarea media, dar și de cea a orașului Reșița. „Federația se obligă să asigure municipiului Reșița, în timpul transmisiunii, expunerea logo în poziție centrală pe prelata ringului cu expunere premium în timpul galei. De asemenea, se transmite un spot publicitar de 50 de secunde cu imagini video reprezentative și momente din cântarul oficial”, se precizează în acordul de colaborare încheiat între cele două părți.

CITEȘTE ȘI: IMAGINI DIN REȘIȚA, ÎN DIRECT, ÎN PESTE 80 DE ȚĂRI!

Foto: octan.ro