Împrumut pentru cofinanţarea proiectului ISPA

Bugetul de 35 de milioane de lei pe care oraşul de pe Timiş şi Sebeş l-a primit în 2012 este insuficient pentru a susţine toate proiectele pe care le are primarul Ion Marcel Vela, dar şi pentru a suporta diferitele cheltuieli pe care Guvernul a anunţat că nu le mai plăteşte din acest an.  

Chiar dacă bugetul pentru acest an este considerat a fi unul modest, edilul-şef al Caransebeşului asigură că investiţiile vor continua în municipiu. Spitalul, Casa de cultură, extinderea reţelelor de iluminat public, crearea şi amenajarea de locuri de joacă, modernizarea Pieţei Agroalimentare sau cofinanţarea proiectelor europene aflate în derulare sunt doar câteva dintre obiectivele trecute pe lista de investiţii.
“Vom continua investiţiile şi modernizarea Caransebeşului. Imediat cu începerea sezonului de primăvară vom continua asfaltările şi amenajarea unor sensuri giratorii. Gândim variante de circulaţie pe sensuri unice, pentru degajarea circulaţiei şi pentru oferirea mai multor locuri de parcare. În acelaşi timp, vom finaliza sala Casei de cultură pentru a fi deschisă publicului larg şi vom extinde modelul din centrul civic şi în cartierul Pipirig. Acolo sunt două unităţi de învăţământ şi, pentru că a crescut circulaţia pietonală şi rutieră, vom proteja pietonii şi elevii cu acel gard din fier forjat. Vom demara totodată lucrările la casele sociale pentru nevoiaşii din Balta Sărată”, a declarat primarul Ion Marcel Vela.
Pentru un alt proiect de mare anvergură, aministraţia locală va împrumuta peste 400 de mii de euro. ”Pentru cota de cofinanţare a Primăriei Caransebeş, parte în proiectul ISPA de introducere a canalizării şi realizare a noii staţii de epurare, pentru că este o sumă importantă, Primăria accesează un credit în vederea acoperirii acestor nevoi de cofinanţare la un proiect european, proiect accesat de către Aquacaraş Caraş-Severin, la care Primăria Caransebeş este acţionar”, a mai spus primarul Vela.