Președintele Hurduzeu împarte politic! La liberali cu o mână, la pesediști cu trei!

Propunerea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, privind împărțirea către primării a banilor rezultați din cota de 20 la sută din sumele defalcate din TVA și din cota de 18,5 la sută din impozitul pe venit ar putea sugera în primul rând faptul că repartizarea se face ținându-se cont doar de culoarea politică a primarilor. În al doilea rând, îi deconspiră pe edilii care și-au trădat partidele la alegerile parlamentare din 11 decembrie!

Consiliul Județean va direcționa către unitățile administrativ-teritoriale suma totală de 3,6 milioane lei. Fiecare primărie a trimis administrației județene necesarul de fonduri suplimentare pentru achitarea arieratelor (datorii mai vechi de 90 de zile), pentru plata ratelor la împrumuturile contractate în baza OUG nr.2/2015 și pentru cofinațarea proiectelor de infrastructură și a programelor de dezvoltare locală. Totalul arieratelor la nivelul primăriilor din județ înseamnă aproape 5,5 milioane de lei, adică mult peste ceea ce poate împărți Consiliul Județean. În plus, pentru rambursarea ratelor la împrumuturile contractate, primăriile au comunicat Consiliului Județean un necesar suplimentar în cuantum de aproape 6 milioane de lei. La acestea se adaugă și sumele necesare susținerii programelor de dezvoltare locală și proiectelor de infrastructură. Adică, 60 de milioane de lei.

Banii sunt puțini, foarte puțini, iar modul în care Silviu Hurduzeu vrea să-i distribuie primăriilor este considerat de-a dreptul scandalos. Și asta pentru că județul e împărțit, practic, în primării pesediste și liberale. Și ar mai fi o categorie de UAT-uri în care primarii au jucat la mai multe capete sau chiar au trădat în 11 decembrie partidele din care fac parte, în avantajul PSD. Astfel, Hurduzeu le propune consilierilor județeni ca municipiile Reșița și Caransebeș, ambele conduse de primari liberali, să primească doar câte 50.000 de lei fiecare. La fel și orașul Anina, care are, de asemenea, tot primar PNL. În schimb, Oravița și Oțelu Roșu, unde sunt la putere pesediștii, ar urma să primească la propunerea lui Hurduzeu câte 170.000 de lei. De trei ori și ceva mai mult! Președintele CJ le-ar putea închide gura celor care contestă repartizarea banilor dând ca exemplu cazul orașului Moldova Nouă. Spre Dunăre se vor trimite 120.000 de lei, chiar dacă acolo primăria e liberală. Numai că, tot Hurduzeu vrea să trimită în 44 de primării de comună, dintr-un total de 69, sume mai mari sau egale cu cele repartizate Reșiței și Caransebeșului! Propunerea președintelui va fi supusă mâine votului plenului CJ.

Primul care a reacționat deja vizavi de modul discreționar de repartizare a banilor este primarul Reșiței, Nelu Popa. Au venit 3,6 milioane la CJ. Primăria Reşiţa are arierate cât nu are tot judeţul la un loc. I-am trimis situaţia președintelui Hurduzeu şi speram ca pe lângă banii pe care i-am primit de la guvern, 1,5 milioane, să primim de la Consiliul Județean vreo 500.000 de lei. Ar fi însemnat 15 la sută din tot bugetul. El a împărţit însă la toată lumea. La unele comune a dat 20.000, la altele 50.000 de lei. La altele dă 70.000 şi mie, la Primăria Reşiţa, îmi dă 50.000?! Mi-a dat mai puţin decât la multe comune!”, a luat foc edilul Reșiței. Și nu numai el, astfel că mâine se anunță o ședință de Consiliu Județean cu scântei.

Propunerea lui Silviu Hurduzeu de repartizare a sumelor către UAT-uri arată astfel:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

repartizare 1

repartizare 2

repartizare 34

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/