Premierul Grindeanu, admirator al partizanilor! Mereu cu gândul acasă!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Premierul Sorin Grindeanu a lăudat frumusețea Văii Bârgăului, dar și rezistența anticomunistă manifestată de localnici, pe care a comparat-o cu cea din Munții Banatului.

Declarația a fost făcută în timpul vizitei în județul Bistrița Năsăud, vizită care a inclus și Valea Bârgăului, o zonă în care regimul comunist nu a reușit să impună colectivizarea, fapt pe care îl compară cu satele din Caraș-Severin, multe dintre ele rămânând necolectivizate tocmai datorită rezistenței armate din Munții Banatului și a partizanilor care s-au opus cu toată forța colectivizării.

Premierul Grindeanu le-a spus oamenilor din Bistrița că a crescut în Caraș-Severin, într-o zonă asemănătoare cu Valea Bârgăului. „Nici acolo nu au ajuns CAP-ul, IAS-urile, pentru că nu au putut din cauza tăriei oamenilor, la fel cum e și cum a fost și la dumneavoastră”, a afirmat prim-ministrul.

1000x100 (4)

Remarcabilă este, în acest sens, declarația partizanului Nicolae Ciurică la deshumarea lui Ienea din Verendin: „Au fost vremuri grele. Aici în zona asta era stare de asediu, aici în zona asta nu puteai să circuli noaptea prin comună decât cu felinarul în mână, te împuşca Securitatea. Toate dealurile pe care le vedeţi erau împânzite numai de Securitate şi de Miliţie. Postul de Poliţie dintr-o comună oarecare nu era de 2-3 miliţieni, erau câte 20-30 de miliţieni. Băteau oamenii şi-i terorizau, căutau prin podurile cu fân crezând că noi stăm prin poduri, nu, domnule, noi nu stam prin poduri ca şobolanii! Ne duceam în codru, codru-i frate cu românu’. Cum să nu-i urăşti (pe comunişti) dacă îţi luau tot ce aveai?!… Dacă comunismul ar fi fost împământenit la noi, eram nişte roboţi. Comunismul este cea mai înfiorătoare fiară posibilă! Cum pot să fiu alături de un comunist sau să fac parte din aşa ceva când îţi lua tot? Să ştiţi că veneau autorităţile să dai cotă de brânză, de oi, carne, ouă. Venea primarul comunei, domnule, un ţigan neisprăvit, după găini prin sat, lua găinile oamenilor. Era o teroare, era vai şi amar de ţara asta bogată. Nici acu’ nu-i bine. Noi cei care am luptat atunci n-am crezut că ajungem conduşi tot de comunişti”, a declarat acesta jurnaliștilor în urmă cu câțiva ani în cimitirul din Verendin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/