VIDEO: Premierea TopSport 10 are loc, în sfârșit!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cei mai buni sportivi din gala TopSport 10 ai județului vor fi premiați luni, cu sprijinul Consiliului Local. Cu toate că premierea TopSport s-a lăsat mult așteptată, Cătălin Hogea consideră că nu este niciodată prea târziu ca sportivilor să le fie recunoscute meritele.

Evenimentul este planificat pentru 30 septembrie, la ora 11, și va fi găzduit de Sala de Ședințe a Consiliului Local. Primăria Reșița alături de Consiliul Local au înțeles necesitatea organizării acestei gale sportive și au susținut Direcția Județeană pentru Sport și Tineret cu toate cele necesare pentru premiere.

O sumă de 10.000 de lei a fost pusă la dispoziție din partea Primăriei Reșița pentru premierea celor 13 sportivi din top. La rândul ei, Direcția pentru Sport Caraș-Severin a asigurat obținerea de echipamente sportive pentru premianți. ,,Va primi fiecare un echipament complet, două treninguri, geacă groasă, foiță, caciulă. Primăria Reșița ne-a pus la dispoziție 10. 000 de lei pe care îi vom împărți tuturor celor 13 sportivi care se află în topul premiat luni. Ceilalți componenți ai lotului vor fi premiați cu o diplomă și o plăcuță de onoare. Ne pare rău că nu am reușit să strângem fonduri să fie și aceștia premiați”, a declarat Cătălin Hogea.

YouTube video

Gala de luni nu va fi una cu fast, ci mai degrabă una restrânsă. Având în vedere întârzierea momentului, premierea se va axa direct pe sportivi. Directorul Direcției pentru Sport și Tineret, Cătălin Hogea, speră ca pe viitor situația de față să nu se mai repete. Acesta și-a propus să se ocupe din timp de organizarea viitoarelor evenimente de acest gen, pentru ca premianții să fie apreciați așa cum trebuie. ,,Sper ca la anul să nu ne mai prindă momentul așa, nepregătiți, și să reușim din timp să punem totul cap la cap, ca din luna aprilie a anului care vine să avem deja pregătirile pentru premierea de anul viitor.”

untitled design set 970x90 px

 

 

 

 

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Felicitari Alexandra pentru primul tau articol cu tematica sportiva! O stire ce era din start lapidara, a fost excelent dezvoltata si asteptam ca dupa desfasurarea evenimentului sa ni se comunice numele celor premiati precum si sportul in care au cules succesele pentru care au intrat in TOPSPORT 2012.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/