Premieră pe scena celui mai vechi teatru din România

teatru oravita

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița va fi gazda unei premiere a ultimilor ani. Trupa de teatru „Muntele” își va face debutul sâmbătă pe scena celui mai vechi teatru din țară.

Spectacolul de sâmbătă de la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița, susținut de tânăra trupă de teatru „Muntele”, constituie o avanpremieră, un preambul al unor manifestări ce stau să vină săptămâna viitoare. În seria de activități culturale organizate de Centrul Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” și Primăria Oravița pe întreg parcursul săptămânii viitoare, se înscrie și activitatea culturală a trupei de teatru „Muntele”, care cuprinde două piese de teatru, „Bunicul de după flacăra lumânării”, de Emilia Plugaru și „La doctor” cu Cristina Maria Micu și Weiszl Gabriel. Tot în cadrul spectacolului de sâmbătă, pe scenă va avea loc și un moment liric (dramă), „Regina ostrogoților” de George Coșbuc, în interpretarea Dorinei Enuică.

Inițiativa de a înființa o trupă de teatru la Oravița aparține poetei Dorina Enuică. Actorii care fac parte din trupa de teatru „Muntele” sunt elevi ai instituțiilor de învățământ din orașul de pe Valea Carașului, prestația de sâmbătă a trupei fiind debutul pe scena celui mai vechi teatru din țară.

De asemenea, activitățile culturale din săptămâna ce urmează sunt menite să însuflețească activitatea culturală din cel mai vechi edificiu cultural orăvițean, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oravița împlinește anul viitor 200 de ani de existență. Intrarea la spectacolul de sâmbătă, cât și la cele din perioada următoare este liberă.

afis teatru Oravita 22 oct