Premieră la Reșița! Medaliile în sportul național al României se dau la „Traian Vuia”!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cu toate că strategiile de marketing ale unor federații sportive au transformat mai multe discipline în „sport național”, această sintagmă îi revine de drept oinei. O disciplină despre care cu toții am învățat că este sportul național al României, dar care paradoxal este prea puțin cunoscută și prea puțin mediatizată.

Tocmai de aceea, oficialii Federației Române de Oină au decis să promoveze acest sport în zone în care nu se practică deloc, pentru a atrage cât mai mulți practicanți. Nici Reșița nu a fost ocolită, astfel că în luna decembrie vom asista la o premieră în municipiul de pe Bârzava: primul Campionat Național de Oină organizat aici! Este vorba despre Campionatul Național de Oină în sală pentru senioare, întrecere care va avea loc pe 3 decembrie, la sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Reșița.

„Ne-am propus să promovăm oina în țară și ușor-ușor să apară echipe. Ne trebuie însă specialiști, am găsit profesori dedicați în Timiș, unde activez ca profesor. Începe încet încet să ne facem cunoscuți. Acum doi ani am adus la Timișoara Campionatul Național de Juniori, iar acum de când Timișoara a fost aleasă capitală culturală europeană sperăm să facem o serie de manifestări prin care să promovăm oina. Pentru Campionatul Național de Oină în sală care va avea loc la Reșița, a contat și implicarea profesorilor Silviu Izvernar și Radu Iovanovici, cuprinși anul acesta într-un proiect național, derulat la Eforie Nord. Am găsit deschidere aici și sperăm să-i atragem pe tineri spre acest sport, până la urmă sportul nostru național”, a declarat pentru expressdebanat.ro prof. Mihaela Varga, membră a echipei de proiecte a Federației Române de Oină.

untitled design set 970x90 px

La competiția națională de la Reșița și-au anunțat participarea trei echipe: CSM Progresul Băilești, CS Hoina Craiova și Dacia Mioveni 2012. Express de Banat se numără printre partenerii media ai evenimentului sportiv ce va avea loc în premieră în municipiul de pe Bârzava.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/