Simbolul ortodoxismului, mutat din centrul orașului

Biserica „Pătru Iacob”, amplasată acum în spatele blocurilor din centrul orașului, a fost construită în anul 1872, chiar lângă Sala Polivalentă din centrul orașului. Pentru că i-a deranjat pe comuniști, obiectivul a fost singurul mutat din provincie, pe o șină de zeci de metri lungime.

Dacă primul obiectiv mutat pe șine a fost o farmacie din capitală, care stătea în drumul mai marilor comuniști, în provincie orașul Reșița a înregistrat o premieră în acest sens, cu biserica „Pătru Iacob”. Amplasată inițial chiar în vecinătatea Sălii Polivalente, obiectivul a fost mutat pe șine, după vizita mai marelui Ceaușescu în orașul de pe Bârzava.

„Nicolae Ceaușescu a ținut o cuvântare de la balconul consiliului și a văzut biserica. După ce și-a încheiat cuvântarea, acesta le-a cerut autorităților să dărâme obiectivul sau … să îl mute”, își amintește istoricul Dan Perian, care a făcut vizite repetate la locul șantierului, alături de copiii săi.

Cum costurile nu erau o problemă pentru sistemul comunist, oamenii de cultură din oraș de la vremea respectivă au luat decizia să îi schimbe amplasamentul, mai ales că în București exista deja un obiectiv mutat. „Lucrările au durat câteva luni de zile. Știu că mi-am dus copiii să vadă cum este posibil ca locul unei biserici să fie schimbat. Mutarea efectivă a avut loc în anul 1984. Pentru translare a fost ridicată din fundaţie cu 1,2 metri şi pusă pe o şină de cale ferată de aproximativ 82 de metri. De mutat, a fost mutată cu numai 52 de metri”, își amintește Dan Perian.

Un alt motiv pentru care locul bisericii a fost schimbat a fost intenția de dezvoltare a centrului urban. Astfel că, în urma mutării ei, în centrul orașului a început construirea blocurilor turn.

Comments

  1. Popa Tanda says:

    Nu exista cuvantul Ortodoxism ci Ortodoxie
    Patriarhia sau Biserica e Ortodoxa nu Ortodoxista
    a se consulta DEX

  2. Popa Tanda says:

    Cristian Frant, care ai slujit in casa Domnului, macar atata lucru ar trebui sa stii: ORTODOXÍSM s. n. 1. Religia creștină ortodoxă. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism. sursa DEX

  3. tavi says:

    mai, mai … popa tanda nu stie ce a slujit 🙂

  4. Petru says:

    Comentariul meu e simplu: Biserica se numeste “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” din Resita Romana. Petru Iacob ( si nu Pătru) a fost un cetatean real al Resitei si proprietar al tuturor cladirilor de la “Cultural” la ceea ce este acum hotel Semenicul. Acolo erau mai multe magazine, farmacie, cofetarie si un “MAT” ( pivnita de bauturi). Comunistii au luat totul si i-au dat mosului Iacob o camera in curte la “MAT”
    Deci, sa respectam macar denumirile si numele oficiale si cunoscute ale locurilor sau personajelor.

  5. alexa says:

    petru suna excelent, insa in documete este mentionata ca pătru. nu suna bine, dar asa i-au spus resitenii. sa traiesti!

  6. Petru says:

    Alexa draga, uita-te pe crucea lui din cimitirul de pe Lupacului. Cum i-a zis lumea e ceva, cum l-a chemat e altceva!

  7. Petru says:

    Revin!
    Pentru detalii ale mutarii bisericii, cred ca ar trebui consultati cei care au mutat-o, adica Dl. Jula Ioan si Dl. Georgescu Ioan. Ei au coordonat tot ce s-a intamplat acolo.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/