Popa începe curățenia generală în Primăria Reșița! Pilele și angajații care au făcut campanie pentru Crina să plece!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Noul primar al Reșiței nu s-a instalat încă în fotoliul de edil-șef, dar a anunțat public primele măsuri pe care le va lua imediat după învestire!

„Le mulțumesc reșițenilor pentru votul pe care mi l-au acordat. Mă onorează, mă îndatorează și voi purcede la drum în primul rând pentru copiii mei, pentru copiii reșițenilor și pentru ca să deschidem orașul investitorilor, investițiilor și atragerii de fonduri europene. Sunt principalele priorități ale programului meu. Celor care nu ne-au votat le mulțumesc în aceeași măsură și promit să fiu un primar pentru toți reșițenii. Din momentul acesta, politica pentru mine va avea o însemnătate mai mică și vom pune accent pe administrația publică”, a spus Ioan Popa pentru început.

Apoi a explicat că în Primăria Reșița trebuie făcută o verificare atentă a activității din ultimii ani, dar și o curățenie generală în aparatul primarului. Și asta, pentru că în perioada lui Stepanescu și chiar a lui Crina pe statele de plată s-au aflat destui dintre cei care tăiau frunze la câini. „Vreau să fac o echipă foarte puternică pentru accesare de fonduri europene și asta o facem în cel mai scurt timp. Nu înainte însă de a face acel audit de care spuneam. Pasul unu este să angajăm o agenție de audit de renume, astfel încât să știm ce luăm în administrare. Voi verifica organigrama primăriei, să vedem în ce măsură este în regulă sau nu, dacă e nevoie să facem modificări. Acei oameni din primărie care muncesc de ani de zile să stea liniștiți, nu se va atinge nimeni de ei! Acei oameni care nu prea au de lucru, din motive neimputabile lor, poate nu au fost valorizați de administrația precedentă, nu au fost puși în valoare, să stea liniștiți, le vom găsi de lucru! Acei oameni care însă nu muncesc și sunt în primărie de câțiva ani, dar nici nu-și dau seama ce fac ei acolo și de ce au ajuns acolo sunt liberi să plece! Am avut ocazia să văd funcționari ai primăriei participând în campania electorală alături de primarul în funcție. Cu ei voi avea o discuție, să văd de ce s-a întâmplat asta, dacă au fost obligați, forțați sau au făcut-o din proprie inițiativă. Dacă au făcut-o din proprie inițiativă, nu este în regulă și va trebui să vedem ce măsuri luăm!”, a explicat noul primar al Reșiței.

1000x100 (4)

Ioan Popa a mai spus că Reșița va avea un city manager, fără să dea numele acestuia, și că, probabil, va avea un consilier cu mare experiență în administrația publică locală. Și, tot ca o măsură imediată, spune primarul, se va face o consultare publică pentru a afla dacă reșițenii sunt de acord să se facă din nou acel IGOR, să se reinternalizeze serviciile publice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/