Pompierii s-au jucat cu medicii de-a „Marţi, 13, zi cu ghinion“!

Pompierii cărăşeni au avut ca sarcină de serviciu, primită de la Bucureşti, să dea azi lecţii cadrelor sanitare privind prevenirea ghinionului, într-o zi de marţi, 13! Aşa noroc… mai rar!

„La inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, începând cu anul 2011, fiecare marţi 13 indiferent de luna anului, este declarată «Ziua Informării Preventive». Sub sloganul «Preveniți ghinionul – Marți 13» și având ca logo «pisica neagră», aceste zile constituie o ocazie pentru a dovedi cetăţenilor că nu marţi 13 în sine aduce ghinion, ci lipsa educației preventive poate conduce la evenimente nefericite“. Aşa începe textul unui comunicat de presă trimis azi de ISU „Semenic“.

Şi unde credeţi că s-au gândit pompierii să dea lecţii despre ghinion, azi, marţi, 13? Îi lăsăm tot pe ei să vă explice. „Pornind de la ideea că un om informat va ştii (cu doi de i sigur va şti, n.r.) să acţioneze corect şi rapid în orice situaţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Semenic» al Judeţului Caraş-Severin desfășoară astăzi  activități pentru diseminarea de informații preventive în domeniul situațiilor de urgență în unități sanitare de pe teritoriul județului“, informează plt. maj. Magdalena Tocmelea, purtător de cuvânt al ISU „Semenic“.

Pompierii au ales deci să umble cu „pisica neagră“ în unităţile sanitare, adică exact acolo unde nimeni nu are chef de poveşti. Nici cadrele medicale, care chiar au ghinionul de a fi obligate să-şi facă meseria într-un sistem medical condamnat la pieire de politicienii ajunşi efemer la putere. Nici pacienţii, nevoiţi să plătească pentru servicii şi medicamente ce ar trebui asigurate gratuit. Ghinionul ăsta, de a fi conduşi mereu de nişte nemernici, oare îl vom putea preveni vreodată?

 

Sursă foto: foxcrawl.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/