Poliţiştii cărăşeni, la datorie de sărbători

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Oamenii legii vor fi prezenţi în perioada 13-16 aprilie în locurile aglomerate, mai ales în apropierea bisericilor şi spaţiilor publice, pentru ca Sărbătorile Pascale să fie lipsite de evenimente nedorite. De asemenea, poliţiştii vor supraveghea staţiunile turistice şi zonele de agrement.

Efectivele de poliţişti vor fi suplimentate cu aproximativ 200 de lucrători în fiecare zi, în perioada 13-16 aprilie. „Întrucât vor avea loc slujbe religioase şi manifestări culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux important de persoane spre localităţile şi zonele turistice şi de agreement, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin vor desfăşura activităţi ce vor menţine ordinea şi liniştea publică precum şi desfăşurarea acestora fără evenimente negative”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Oamenii legii îşi vor face simţită prezenţa mai ales în locurile de plerinaj şi în spaţiile publice unde se organizează slujbe religioase şi se preconizează un aflux numeros de persoane. Poliţiştii rutieri vor fi la rândul lor la datorie pe drumurile care duc spre biserici, staţiuni turistice, pe drumurile naţionale, în punctele cu risc ridicat de producere a accidentelor şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei, prevenirii accidentelor rutiere şi ambuteiajelor.

Nici comercianţii de produse specifice Paştelui nu vor scăpa de controale. „Vor fi verificaţi agenţii economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, dacă respectă normele sanitar-veterinare şi înregistrează în evidenţele financiar-contabile a mărfurilor vândute sau aprovizionate. Totodată se va urmări identificarea locurilor unde sunt sacrificate în mod ilegal animale şi persoane care se fac vinovate de nerespectarea reglementărilor legale în acest sens”, a declarat Ancuţa Cărbunaru.

promovare banner maxagro

Pentru că hoţii nu iau vacanţă de Paşte, poliţiştii recomandă ca, în cazul în care plecaţi de acasă să vă asiguraţi că lăsaţi totul în siguranţă. „Anunţaţi numai persoanele de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile, iar pregătirile pentru deplasare faceţi-le cât mai discret. Dacă părăsiţi locuinţa pentru mai multe zile, faceţi în aşa fel încât aceasta să pară ocupată: o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

De asemenea, oamenii legii recomandă atenţie maximă în aglomeraţia de la cumpărături, locul preferat de acţiune al hoţilor de buzunare.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/