Poliția promite mai puține infracțiuni în mediul rural

Mobilizarea Poliției în satele cărășene a facut ca nivelul infracţionalității din mediile rurale ale județului să se bucure de o scădere sesizabilă în acest an.

Purtătorii de cuvânt ai Inspectoratului Județean de Poliție susțin că, în urma modificărilor făcute în structura secțiilor de poliție, în mediul rural s-au înregistrat scăderi ale fenomenului infracţional. Acestea au generat automat o creștere a sentimentului de siguranţă publică atât din partea cetățenilor, cât și din partea autorităților.

În ultimii ani, mediile rurale s-au confruntat cu un fenomen infracțional în plină dezvoltare. Tocmai de aceea, în 2012 efectivele de ordine publică din satele vizate au implementat o reformă structurală majoră. Astfel, au fost reînființate posturile de poliție rurală, acolo unde acestea lipseau, și s-au suplimentat ulterior cu funcții de șefi de post.

Aceste modificări au făcut ca numărul infracțiunilor sesizate în satele din Caraș-Severin să descrească, ajungându-se în acest an la o medie cu 30 de procente mai mică la capitolul infracțiuni față de aceeași perioadă a anului trecut.