A plouat cu amenzi pe şoselele judeţului

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Sfârşitul săptămânii trecute i-a găsit pe poliţiştii de la rutieră la datorie, pe drumurile judeţului. Aproape 240 de şoferi au fost sancţionaţi pentru că au încălcat normele rutiere.

Radarele rutieriştilor au fost amplasate pe şoselele judeţului în perioada 24-26 februarie. Aşa cum era de aşteptat, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru depăşirea limitei de viteză legală, principala cauză pentru producerea accidentelor grave. „Nouă conducători auto au rămas fără permisele de conducere, doi pentru depăşirea vitezei legale, patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi trei pentru depăşiri neregulamentare”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

promovare banner maxagro

Controalele poliţiştilor i-au vizat şi pe taximetriştii aflaţi în ilegalitate. „Conducătorul unui autoturism în regim taxi a rămas fără permisul de conducere fiindcă a încălcat normele rutiere referitoate la depăşirea autovehiculelor, iar un altul a fost sancţionat contravenţional la Legea nr. 38 din 2003 privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/