Plângere penală pentru președintele Mocioalcă! Execuții antedatate în PSD din cauza protocolului cu PMP!

Negocierile dintre Ion Mocioalcă și Ionuț Popovici, liderii județeni ai PSD și PMP, pentru formarea unei majorități în Consiliul Județean au provocat mari nemulțumiri în mai multe organizații ale celor două partide, iar social-democrații care ies din cuvântul liderului lor sunt executați pe loc!

Domașnea, Lăpușnicel sau Copăcele sunt doar câteva din localitățile unde PSD-iștii și PMP-iștii refuză să se sprijine unii pe alții, așa cum le-au transmis de la Reșița Mociolcă și Popovici. Cum șeful PSD Caraș-Severin pare dispus să renunțe la orice numai la șefia Consiliului Județean nu, acesta își execută oamenii care nu îi execută dispozițiile. Chiar cu riscul de a desființa organizații întregi! S-a întâmplat deja la Lăpușnicel. Șeful organizației de aici, Eremia Paidola, mută însă scandalul din PSD la Parchet, pentru că Ion Mocioalcă s-ar face vinovat de abuz în serviciu și fals în acte. Paidola a anunțat că în cursul zilei de astăzi va depune o plângere penală la Parchet împotriva președintelui PSD Caraș-Severin, ocazie cu care va depune și o serie de probe care să ateste faptul că Mocioalcă se poartă ca un dictator și că în PSD numai de democrație nu poate fi vorba.

Paidola le va arăta procurorilor inclusiv SMS-urile primite în ziua ședinței de constituire a Consiliului Local Lăpușnicel, prin care, spune el, va demonstra abuzul de putere făcut de Mocioalcă. ALDE votează cu ei! Dacă nu mergi, PSD îți retrage sprijinul!”, “Multumesc Irimică! Mergi așa că așa e bine! Și eu merg în continuare cu tine!”, „Irimică, greșești și după aceea nu știu cum mai putem repara! Dacă nu ajungeți măcar unul acolo trimit hârtie pentru înlocuire!”, „Regret sincer! Ti-am retras sprijinul! Si la următorul! Irimică, ai trădat PSD-ul azi! Și pe mine!”, sunt doar câteva din mesajele pe care Paidola susține că le-a primit de la Mocioalcă. Lucrurile pot fi cu adevărat complicate pentru Mocioalcă. Și asta pentru că hotărârea de a-l lăsa fără sprijin politic pe Eremia Paidola pare să fi fost antedatată. Mai exact, să nu fie consecința unei hotărâri a forurilor din PSD, ci exclusiv a lui Ion Mocioalcă. Paidola își argumentează acuzațiile prin faptul că documentul prin care rămâne fără sprijin e datat 24 iunie. Or, SMS-urile sunt din data de 25 iunie. Dacă hotărârea respectivă ar fi fost luată în Biroul Politic Județean, în 24, atunci SMS-urile lui Mocioalcă din ziua imediat următoare nu ar mai fi avut vreun sens. Dar asta rămâne să constate sau nu procurorii!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/