Petrea şi Pârâianu se mai gândesc!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

HC Caraş-Severin are un buget redus semnificativ faţă de sezoanele trecute, astfel că toate piesele importante au fost lăsate să plece, iar în locul lor nu a fost adus deocamdată decât un tânăr de la U Cluj.

Multă vreme aflată în topul salariilor, tripla câştigătoare a Challenge Cup nu mai dispune de acelaşi suport financiar, astfel că strategia s-a schimbat total. Jucătorii cu salarii foarte mari au plecat la alte echipe, Aihan Omer mizând acum pe tineri şi jucători care au acceptat noile condiţii financiare. Pentru că pe HC Caraş-Severin o aşteaptă cel mai greu sezon în Liga Naţională din ultimii ani, Aihan Omer şi-a chemat elevii la treabă cu mult înaintea celorlalte echipe. La reunirea lotului, care a avut loc astăzi, au fost prezenţi numai câţiva jucători. ,,Suntem prima echipă din Liga Naţională care începe pregătirea. Lotul încă nu este complet, avem foarte mulţi jucători învoiţi, pentru că au examene de licenţă, de bacalaureat. Chiar şi cu ei suntem un lot restrâns, dar ambiţios, aş spune”, a spus antrenorul.

untitled design set 970x90 px

Certitudini pentru noul sezon sunt portarii Ionescu, Marocico şi Sămânţă, pe extrema stângă Negru şi Grozăvescu, Vaidasigan e singurul inter stânga, iar rolul de coordonator de joc va fi jucat de Rohozneanu şi Emilian Turcu, transferat de la Universitatea Cluj. Stan şi Grigoraş se vor lupta pentru un post de titular pe inter dreapta, Pârvan şi Marta sunt opţiunile pentru extremă dreapta, iar Cuciula singurul pivot. „Mai vrem un inter stânga şi un pivot, pentru că aici sunt problemele noastre ca efectiv. Lotul va fi mai subţire decât de obicei, bugetul nu ne-a permis să facem transferurile pe care ni le-am propus, dar vreau să fie un an de referinţă, să arate că această echipă poate să facă lucruri pozitive, să fie un adversar de temut în Ligă, chiar şi în condiţii mai grele. Nu va fi un an uşor, dar vreau să se vadă plăcerea de a juca”, a mai declarat Aihan Omer. Adi Petrea şi Rică Pârâianu ar putea fi surprizele Reşiţei deoarece cei doi jucători cărora clubul le-a oferit salarii diminuate nu au semnat deocamdată cu alte echipe. Nu ar fi exclus ca până la urmă să se ajungă la o înţelegere şi cei doi să continue în tricoul lui HC Caraş-Severin. Fanii echipei le-au făcut o surpriză băieţilor şi lui Aihan Omer, venind în această dimineaţă la antrenament pentru a-i asigura de toată susţinerea lor şi în viitorul campionat.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/