Peste 700 de cazuri de rujeolă, confirmate în primele 9 luni ale anului. Treizeci de cazuri în Caraş-Severin

În primele nouă luni ale acestui an, în România au fost confirmate 730 de cazuri de rujeolă și au fost raportate trei decese, informează Ministerul Sănătății.

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Mureș — 163, Bistrița — 128, Arad —123, Cluj — 90, Timiș — 75. Şi în Caraş-Severin au fost confirmate 30 de cazuri de îmbolnăviri cu rujeolă, ceea ce nu ne plasează printre primele judeţe, dar nici nu ne permite să răsuflăm uşuraţi, având în vedere că această boală nu este deloc una uşoară, ba chiar poate face diverse complicaţii care pot chiar periclita viaţa copiilor sau adulţilor care se îmbolnăvesc cu rujeolă.

Ministerul Sănătății face apel la părinți să respecte calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. „Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută. Ca intervenție, în focare au fost organizate acțiuni de vaccinare cu ROR a copiilor incomplet vaccinați sau nevaccinați. În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni, cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an. De asemenea, reamintim că există suficiente doze de vaccin pentru toți copiii care au nevoie de imunizare”, precizează Ministerul Sănătății.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/