Peste 2500 de cereri de la pensionarii cărăşeni pentru tratament balnear. Onorate de Casa de Pensii, nici 10%!

La Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin s-au înregistrat peste 2.500 de cereri pentru bilete de tratament, din care au fost vândute, până în prezent, sub 200.

„Numărul cererilor înregistrate până la această dată se ridică la 2.528. Pentru primele opt serii au fost alocate 222 de bilete, fiind vândute, până acum, 186. Prima zi de intrare în prima serie a fost data de 20 februarie, iar ultima serie se încheie la data de 30 noiembrie. Anul trecut, au fost eliberate 2.527 de bilete. Cererile se completează numai pe formularul aprobat, însoţite de actele justificative medicale, cuponul de pensie şi/sau hotărârea de aplicare a unor legi speciale, urmând a se depune la sediul CJP Caraş-Severin, fie personal, fie prin poştă, fax, e-mail, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul, prin cerere solicitantul putând opta pentru cel mult trei staţiuni”, a declarat, în şedinţa Comitetului consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice, directorul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, Dorin Brăilă.

Cea mai mare cerere pentru biletele de tratament se înregistrează pentru perioada de vară, când vor fi puse la dispoziţia pensionarilor ori a celorlalte categorii de beneficiari bilete pentru alte opt serii. Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear, de 12 zile. Biletele de tratament balnear se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare, în funcţie de stabilirea unui punctaj. Tariful maxim pe bilet de tratament balnear a fost aprobat pentru unităţile clasificate la categoria 2 stele fiind de 1684 lei.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

CJP Caraş-Severin înregistrează cererile de acordare a biletelor de tratament direct în aplicaţia informatică SPA, aplicaţie care s-a utilizat şi pentru actualizarea eventualelor modificări care au apărut la eliberarea biletelor (ex. categoria beneficiarului), precum şi la repartizarea biletelor de tratament balnear către beneficiari.

Cererile se completează numai pe formularul aprobat, însoţite de actele justificative medicale, cuponul de pensie şi/sau hotărârea de aplicare a unor legi speciale, urmând a se depune la sediul CJP din municipiul Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 27, fie personal, fie prin poştă, fax, e-mail, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul, prin cerere solicitantul putând opta pentru cel mult trei staţiuni. Biletele nevândute pot fi valorificate până în momentul începerii sejurului.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/