Peste 2.000 de maşini Volkswagen, chemate de urgenţă în service-urile din România!

Porsche România cheamă în service 2.430 de autoturisme marca Volkswagen, modelele Eos, Golf, Golf Plus, Jetta, Scirocco și Caddy, din cauza faptului că sistemul ABS/ESP s-ar putea defecta, potrivit unei notificări transmisă, vineri, către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Volkswagen AG a constatat faptul că la autovehiculele dintr-un interval de fabricație limitat există posibilitatea unei suprasolicitări termomecanice a unității de comandă ABS/ESP și astfel conexiunea la masă se poate întrerupe. În cazul întreruperii conexiunii la masă, sistemul ABS/ESP se defectează și nu mai poate asista la stabilizarea autovehiculului, în special în situații limită de dinamică de deplasare cum ar fi, de exemplu, supravirarea sau subvirarea, frânarea de urgență și nu mai poate reduce riscul de derapare”, se arată în notificare trimisă, informează Mediafax.

Verificările în atelier durează aproximativ o jumătate de oră și sunt gratuite, precizează Porsche. „Toți dealerii Volkswagen au fost informați cu privire la această măsură. Dealerii vor trimite clienților scrisori de rechemare în vederea programării în service”, se mai arată în notificarea citată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/