Pesedistul Mirel Sabo îi ţine socotelile primarului Nelu Popa! „Reşiţa dă 3 milioane pe studii și documentații”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Într-o conferință de presă ținută la sediul PSD Reşiţa, consilierul local Mirel Sabo atrăgea atenția, la fel ca și în plenul Consiliului Local, că la Reşiţa se fac foarte multe studii de fezabilitate și documentații tehnice, pe care se cheltuie milioane de lei, în timp ce de depus și implementat nu prea s-ar depune nimic.

„Se cheltuie aproape 3 milioane de lei noi pe studii cum sunt: analiză potențial Municipiu Reșița, s-au dat 130.000 de lei pentru un clip care nu e pe niciunde, 675.000 de lei documentație pentru transportul în comun, plus alți 150.000 de lei pentru o expertiză de verificare a acesteia!”, a spus Mirel Sabo, motivând astfel și abținerea consilierilor locali PSD în a vota rectificarea de buget.

„Văd că se dau 80.000 de lei pentru mentenanță infochioșcuri, dar cred că nu se prea face, căci acele infochioșcuri nu sunt funcționale”, era nemulțumit Sabo.

„Cetățenii Reșiței îl ascultă, unii îl și cred!”, a ținut să adauge și Ioan Crina, care a mai spus și că, potrivit legii, aceste documentații trebuie să fie și implementate!

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Atât Crina, cât și Sabo au ridicat și problema societății de consultanță care a primit de la Primăria Reșița 30.000 de euro pentru a negocia o scădere a dobânzilor la credite. „Dobânzile la credite sunt în ROBOR plus un procent. De 5 ani de zile ROBOR tot scade, a scăzut de la 2,5 la 0,71, deci e clar că și dobânzile au scăzut”, spunea Crina.

Primarul Ioan Popa insistă să lămurească problema: „Negocierile cu Raiffeisen pentru marea asfaltare au coborât cuantumul procentului adăugat ROBOR-ului, procent care a scăzut de la 2,95 la 1,29 plus ROBOR. Negocierile cu Raiffeisen și BCR au adus o economie de 2 milioane de euro pe toată perioada de creditare. După matematica mea simplă, merită să dai 30.000 de euro unui consultant care îți aduce o economie de 2 milioane de euro!”, a explicat primarul Ioan Popa.

Edilul-şef a arătat că această firmă are rezultate notabile la nivel național: a făcut prima emisiune de bonduri cu Primăria din Alba Iulia în urmă cu 10 ani, iar acum derulează o nouă emisiune de obligațiuni municipale de 100 de milioane de lei noi cu prilejul Centenarului Marii Uniri. „Caz unic în România!”, explică Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/