PSD atacă declarațiile lui Frunzăverde

Deputatul PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă reacționează la declarațiile pe care le-a făcut președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, la cel mai recent plen. Acesta declara marți că Reșița a fost privată de bani, din cauza consilierilor PSD care au manifestat dezinteres și au absentat de la convocare.

Cei care conduc filiala județeană a PSD țin să le reamintească oamenilor faptul că aleșii de la județ ai formațiunii politice au decis să nu participe la plen din cauza faptului că „banii Consiliului Judetean au fost împărțiți pe criterii politice și în mod discreționar de catre Consiliul Județean, la propunerea presedintelui PD-L, care deține majoritatea în Consiliul Judetean Caras-Severin”, se arată într-un comunicat de presă transmis de președintele filialei județene a PSD, deputatul Ion Mocioalcă.

„Demersurile noastre facute la presedintele Consiliului Judetean, Sorin Frunzaverde, de a se aloca sume suplimentare municipiului Resita și localitatilor conduse de către primari PSD și PNL au rămas fără rezultat, astfel încât consilierii PSD au decis ca formă de protest neparticiparea la lucrările ședintei de Consiliu Județean din data de 10.01.2012”, spune deputatul social-democrat. În ce privește strategia adoptată de aleșii din opoziție, aceasta este clară.

„În continuare, consilierii judeteni ai PSD Caraș-Severin nu vor mai vota nicio hotarare de consiliu judetean până când nu vor primi explicatii: de ce municipiului Reșița nu i s-a acordat niciun leu, iar primăriile PSD și PNL au ramas fără banii necesari cofinanțării proiectelor europene aflate în derulare. Din respect pentru adevăr, asigurăm locuitorii județului Caraș-Severin de întreaga noastră prețuire”, subliniază Ion Mocioalcă.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/