Performanţa nu se face cu voluntari

La o săptămână după înfrângerea suferită la Buzău în Cupa României, echipa de futsal Muncitorul Reşiţa a dat chix şi în primul meci de campionat din 2018: 4-10 (2-5) cu Imperial Wet Miercurea Ciuc.

Întrecerile Ligii I s-au reluat în acest weekend cu jocurile etapei a 15-a, în cadrul căreia Muncitorul a evoluat pe teren propriu, în compania formaţiei Imperial Wet Miercurea Ciuc. Din păcate, bucuria reîntâlnirii cu suporterii de acasă n-a fost dublată şi de satisfacţia unei victorii reşiţene. Misiunea gazdelor a fost una imposibilă, în faţa unei echipe ciucane care a dat lovitură după lovitură pe piaţa transferurilor, reuşind să achiziţioneze în această iarnă nu mai puţin de şapte stranieri de valoare. Imperial Wet, care are ca obiectiv calificarea în play-off şi în Final Four-ul Cupei României, a jucat cu o grupare reşiţeană al cărei principal adversar e sărăcia lucie, pentru că Muncitorul se confruntă încă din sezonul trecut cu mari probleme financiare. Rămasă fără mai mulţi jucători de bază, care s-au săturat să facă voluntariat, formaţia gospodarilor din urbea de pe Bârzava a fost o pradă uşoară pentru oaspeţii din Miercurea Ciuc, care au marcat 10 goluri, dar au încasat şi ei 4. Pentru Reşiţa au înscris Casian Doană, Alex Ciucur şi Alexandru Avramovici, ultimul cu două reuşite. Ambiţia de a ţine aproape de un adversar mai valoros a adus reşiţenilor şi două cartonaşe roşii, văzute de Zamfir, în prima repriză, şi Ciucur, în partea a doua a jocului.

Am întâlnit o adversară bună spre foarte bună, care şi-a schimbat  echipa în proporţie de 70-80%. Îmi felicit băieţii, am încercat să stăm cât mai aproape de adversari şi să fim cât mai agresivi, dar ştiţi cum e, când suntem puţini nu putem duce la capacitate maximă atâtea minute. În privinţa banilor, e o situaţie mai delicată. Băieţii vin din plăcere şi cam atât e de spus… de aici înţelegeţi ce vreţi voi”, a declarat după meci antrenorul-jucător Casian Doană. În etapa viitoare, care va avea loc pe 11 martie, Muncitorul va juca în deplasare la United Galaţi.